Despăgubire-record: Spitalul Județean Suceava, obligat să achite daune morale de 800.000 de euro, după ce un bebeluș a murit în urma contractării a trei bacterii
Spitalul Județean Suceava este bun de plată, după moartea a trei bebeluşi imediat după naştere. Instituţia a fost trimisă în judecată ca entitate şi a fost găsită vinovată de judecători pentru ucidere din culpă și condamnată la achitarea unei amenzi penale de 280.000 de lei.
Amenda penală stabilită definitiv este mult mai mică decât cea stabilită de Judecătoria Suceava, de 1.260.000 lei.
A murit după ce a contractat trei bacterii
Curtea de Apel Suceava a mai dispus ca familia unuia dintre bebeluşi, care a murit, după ce a contractat trei bacterii în spital, să fie despăgubită de Spitalul Județean Suceava cu suma totală de 800.000 de euro. Aici, despăgubirile au fost crescute de la 650.000 de euro.
În iunie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat și au trimis în instanță dosarul celor trei bebeluși morți în 2016, la câteva ore sau zile după ce s-au născut la Spitalul Județean Suceava. Expertizele de specialitate au stabilit că bebelușii ar fi murit în urma contractării unor bacterii, de la coloana de apă a unității spitalicești. Spitalul Județean Suceava a fost inculpat în dosar pentru ucidere din culpă, în timp ce în cazul managerului de atunci, Vasile Rîmbu, s-a considerat că sunt probe suficiente pentru a fi trimis în judecată. Vasile Rîmbu a avut calitatea de participant la procesul penal, scrie Monitorul de Suceava.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰