Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Detalii cumplite în cazul crimei din Oradea. De ce a fost bătută până la moarte tânăra de 31 de ani și apoi abandonată într-o valiză

Apar noi detalii în cazul tinerei din Oradea, ucisă în bătaie şi abandonată într-o valiză, în parcarea unui ansamblu rezidenţial. Femeia şi sora acesteia au fost forţate să se prostitueze chiar de o vecină din satul lor natal. Ambele erau bătute crunt de reţeaua mafiotă, care le pedepsea astfel pentru că nu strângeau destui bani. Cei trei inculpaţi au primit arest preventiv. 

de Georgiana Botez

la 12.06.2024 , 19:30

Suspecţii în cazul uciderii tinerei de 31 de ani, originară dintr-un sat din Bihor, sunt un bărbat şi o femeie, ambii membri ai unei reţele de proxeneţi din Oradea. În două apartamente din oraş o forţau să întreţină relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani şi tot acolo aveau loc scene violente.

Săptămâna trecută, victima a fost bătută până când inima i-a cedat, spun medicii legişti. Şefa proxeneţilor i-a obligat pe cei doi să scape de cadavru. Aceştia au traversat tot oraşul cu trupul neînsufleţit într-o remorcă plină cu nisip până în parcarea unui complex rezidenţial. 

"Cele două victime au fost supuse la agresiuni fizice şi psihice ce pot fi catalogate cruzimi din partea celor trei inculpaţi. Au fost înfometate, ţinute în condiţii deplorabile, în toaleta imobilului", a declarat Cristian Ardelean, şef al Secţiei urmărire penală în cadrul Parchetului Județean Bihor.  

Vezi și

Lidera grupării ştia că situaţia materială a tinerei era una precară. Sora ei mai mică, abuzată şi forţată şi ea să se prostitueze, se află acum în spital. Procurorii spun că ea a fost chiar convinsă să vândă casa părintească şi să facă un credit bancar pe numele tatălui. De mai bine de doi ani, părinţii pierduseră legătura cu fetele lor. 

Pe acelaşi subiect

"Nu ştiu cum au ajuns să facă aşa ceva. Nouă ne-au spus că merg să muncească la Oradea cu un prieten din Valea lui Mihai", susține tatăl victimelor.  

Crima din Oradea. În urma audierilor, unul dintre suspecţi a mărturisit ororile la care erau supuse cele două tinere

Ultimul episod violent ar fi pornit din cauza faptului că victimele nu mai câştigau aceleaşi sume de bani ca la început. Loviturile au fost fatale pentru tânăra de 31 de ani. Sora ei mai mică a fost salvată de poliţişti, dar e în stare gravă. 

"Era într-o stare de emaciere având fracturi osoase multiple la nivelul feţei şi al coastelor, precum şi echimoze şi escoriaţii la nivelul întregului corp", a precizat Lisa Crăiuț, purtător de cuvânt la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.

Zona în care activau surorile ar fi plină de alte victime ale traficanţilor de persoane. 

Criminaliştii au analizat peste 100 de ore de înregistrări ale camerelor de supraveghere din oraş pentru a reface filmul tragediei, iar mai multe probe au fost strânse din cele două apartamente în care victimele erau abuzate. Cei trei inculpaţi sunt cercetaţi pentru omor calificat prin cruzimi şi riscă închisoare pe viaţă. Doar 451 de victime ale traficului de persoane au fost identificate de poliţişti, anul trecut. O cifră minusculă în comparaţie cu amploarea fenomenului la nivel naţional. 

Georgiana Botez Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Detalii cumplite în cazul crimei din Oradea. De ce a fost bătută până la moarte tânăra de 31 de ani și apoi abandonată într-o valiză