Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Deținutul evadat de la Jilava a fost prins într-un parc din Călărași

Evadatul periculos de la Jilava a fost prins după ce a bântuit liber trei zile şi trei nopţi. A fost capturat într-un parc din Călăraşi, la câţiva kilometri de casă.

de Redactia Observator

la 11.03.2019 , 00:24

Evadatul periculos de la Jilava a fost prins după ce a bântuit liber trei zile şi trei nopţi. A fost capturat într-un parc din Călăraşi, la câţiva kilometri de casă. Nu înainte însă ca zeci de poliţişti, jandarmi şi mascaţi de la trupele speciale să împânzească un cartier întreg din Bucureşti. Aici primiseră forţele de intervenţie informaţii că fugarul s-ar adăposti. Străzile au fost închise şi agenţi înarmaţi au periat întreaga zonă. Bărbatul a reuşit să scape şi să se plimbe încă 100 de kilometri. 

Alarma s-a dat în sectorul 4 puţin după ora 23.00. Un cartier întreg a fost închis de forţele de ordine. Poliţiştii aveau informaţii că evadatul din Jilava s-ar afla în zonă.

Au fost chemate în ajutor şi trupele speciale. Oamenlii legii ştiau că individul are asupra lui o sabie.

Vezi și

Şi totuşi suspectul a reuşit să scape din zona încercuită de poliţişti. Câteva ore mai târziu, s-a dat alarma şi în Călăraşi, acolo unde trăieşte familia deţinutului. Un echipaj de poliţie l-a recunoscut într-un parc din oraş, când încerca sa se odihneasca pe o bancă. Individul nu a opus rezistență.

Pe acelaşi subiect

Locul unde a fost capturat evadatul este la 15 kilometri de casa lui. Condamnat la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie, bărbatul ispăşise 4 ani din pedeapsă. Beneficia acum de regim semideschis şi în cel mult un an ar fi putut fi eliberat. A riscat totul şi a evadat ca în filme în urmă cu trei zile din penitenciarul Jilava.

Întors de la muncă, aproape de miezul nopţii, deţinutul i-a păcălit pe gardieni că şi-a uitat o haină la poartă. Pentru că nu a fost însoţit, a profitat de neatenţia paznicilor şi a trecut pe sub trei rânduri de sârmă ghimpată. A sărit apoi gardul închisorii. Abia atunci unul dintre gardieni l-a văzut şi a tras asupra lui. Bărbatul a scăpat însă şi a reuşit să fugă.

O anchetă internă a penitenciarului trebuie să stabilească cine este vinovat pentru evadarea deţinutului. Bărbatul s-a întors astăzi la Jilava, unde a fost audiat. Pentru că a fugit din închisoare, riscă o pedeapsă de până la 3 ani şi nu va mai putea fi eliberat condiţionat. În plus va fi închis sub pază strictă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Evenimente » Deținutul evadat de la Jilava a fost prins într-un parc din Călărași