Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doctorița Orsolya Benedek din Târgu Mureș a fost găsită moartă. Se pare că a fost ÎNGROPATĂ în curtea unei case. Un individ a fost arestat pentru RĂPIRE ȘI CRIMĂ

Medicul din Târgu Mureș care a dispărut duminică a fost găsit fără suflare. Orsolya Benedek avea 32 de ani. Un individ suspectat de răpire și de uciderea femeii a fost săltat de polițiști.

de Redactia Observator

la 18.12.2016 , 05:35

Update: Primele imagini de la locul unde a fost găsit trupul medicului Orsolya Benedek. Detalii aici.

Update: se pare că trupul neînsuflețit al doctoriței a fost aruncat într-o fântână din curtea casei suspectului. Detalii aici.

Update: Tânărul suspectat că ar fi ucis-o pe doctorița Orsolya Benedek ar fi fost iubitul ei (presa locală). Cei doi s-ar fi certat, iar individul a lovit-o pe femeie și a ucis-o.

Articolul continuă după reclamă

Medicul din Târgu Mureș care a dispărut duminică a fost găsit fără suflare. Orsolya Benedek avea 32 de ani. Un individ suspectat de răpire și de uciderea femeii a fost săltat de polițiști.

Pe acelaşi subiect

Polițiștii din Târgu Mureș au confirmat moartea doctoriței Orsolya Benedek. Cadavrul medicului de 32 de ani a fost găsit la aproape o săptămână de la dispariție. Un tânăr de 27 de ani din comuna Corunca, Județul Mureș, este în custodia poliției. El e suspectat că a răpit-o pe Orsolya Benedek și a ucis-o.

”În urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal. Principalul suspect în dosar a fost identificat de poliţişti în cursul zilei de ieri (16 decembrie, n.r.), în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, judeţul Mureş, faţă de care poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, instanţa a admis efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa tânărului reţinut.”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, citat de Agerpres.

Informațiile apărute în presa locală de limbă maghiară sunt șocante. Se pare că trupul neînsuflețit al medicului specialist a fost îngropat în curtea casei suspectului. În urma perchezițiilor, polițiștii au reușit să găsească și să dezgroape cadavrul.

Se pare că individul ar fi fost chiar iubitul doctoriței, spun, de asemenea, ziarele locale de limbă maghiară. Cei doi s-ar fi certat, iar individul a lovit-o și a ucis-o pe femeie.

”În urma efectuării percheziţiei, poliţiştii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală. Dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor', mai precizează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Orsolya Benedek, fost voluntar SMURD, care este şi lector la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, a dispărut duminică, din parcarea unui centru comercial. A fost văzută ultima dată urcând într-o dubă. Nimeni nu ştia cine se afla în maşină ori care a fost destinaţia automobilului. Poliția a fost alertată de familia medicului, care, totodată, a cerut discreție în jurul acestui caz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Doctorița Orsolya Benedek din Târgu Mureș a fost găsită moartă. Se pare că a fost ÎNGROPATĂ în curtea unei case. Un individ a fost arestat pentru RĂPIRE ȘI CRIMĂ