Observator » Evenimente » Accident teribil pe o şosea din hunedoara. Opt răniţi, între care cinci copii

Accident teribil pe o şosea din hunedoara. Opt răniţi, între care cinci copii

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.06.2020, 08:42 | Modificat la 28.06.2020, 12:02

Accident rutier grav, pe un drum din Hunedoara. Cinci copii şi doi adulţi au fost răniţi, după ce camioneta în care erau a fost lovită puternic din spate de un autoturism.

  • Şoferul vinovat ar fi avut viteză.
  • Ar fi intrat în depăşire fără să se asigure.

Accidentul s-a produs pe DN 66, în localitatea Băcia. Martorii povestesc că dubiţa, care se deplasa pe direcția Hațeg - Simeria, şi în care se aflau 2 adulți și 5 copii, a încercat să vireze la stânga. În acel moment, din spate a venit cu viteză un autoturism şi a intrat direct în camionetă.

În urma impactului extrem de violent ambele maşini s-au răsturnat pe câmpul de pe marginea drumului, iar bucăţi din ele s-au împrăştiat pe carosabil.

Din fericire, cele şapte victime, doi adulţi şi cinci copii, n-au suferit răni grave.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.