Video Doi bărbați, răniți grav după un accident cu snowmobilul. A fost solicitat un elicopter SMURD, care n-a putut decola din cauza vremii
Doi bărbaţi s-au răsturnat cu un snowmobil în staţiunea Muntele Mic din Munţii Retezat şi au ajuns la spital, în stare gravă. Cel care conducea a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și a fost găsit inconștient la fața locului, în timp ce pasagerul s-a ales cu multe răni grave.
Doi bărbaţi au ajuns la spital, în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu un snowmobil în staţiunea Muntele Mic din Munţii Retezat. Bărbatul care conducea a fost găsit inconştient după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, iar pasagerul a suferit mai multe răni grave, acuzând dureri la nivelul bazinului şi coloanei. La faţa locului a fost solicitat un elicopter SMURD, dar care nu a putut decola din cauza condiţiilor meteo. Cei doi bărbaţi au ajuns la Spitalul Municipal din Caransebeş, însă şoferul a fost transferat ulterior la Clinica de Traumatologie din Timişoara.
Patru persoane au primit ajutor, ieri, de la Salvamont Brașov
Nu sunt singurele persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Serviciul Public Local Salvamont Braşov a intervenit în patru cazuri de persoane care au avut nevoie de ajutor după ce s-au accidentat în timp ce schiau sau erau cu snowboard-ul.
Patru persoane s-au accidentat, sâmbătă, pe pârtiile din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru, două dintre ele fiind transportate la spital. O alta a primit ajutor din partea salvamontiştilor după ce a suferit o criză de epilepsie, în timp ce se plimba.
Reprezentanţii Salvamont Poiana Braşov au anunţat că, sâmbătă, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 4 cazuri de persoane care s-au accidentat în timp ce schiau sau practicau snowboard-ul pe pârtiile din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.
Totodată, o persoană care se plimba pe Drumul Vechi a avut nevoie de ajutor, suferind o criză de epilepsie. Două dintre aceste persoane au necesitat şi intervenţia echipajelor SMURD/SAJ, care le-au preluat în vederea transportului către unitatea spitalicească, relatează News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰