Foto Doi frați din Motru au fost reținuți după un scandal în fața Poliției
Răsturnare de situație după scandalul din față sediului Poliției Motru, din Gorj. După ce inițial un bărbat a sunat la 112 să anunțe că a fost lovit de mașină și șoferul a fugit de la fața locului, anchetatorii au descoperit că, de fapt, accidentul a fost doar o înscenare.
Cei doi frați care au pus la cale totul au fost reținuți pentru 24 de ore după scandal. Ei sunt cercetați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, a confirmat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.
Scandalul a pornit de la o mașină care a fost cumpărată de la unul dintre cei doi indivizi de un tânăr din Motru. După ce și-ar fi primit banii, fostul proprietar a amenințat noul proprietar in repetate rânduri, iar zilele trecute, când a văzut mașina pe o stradă din Motru, a lovit-o intenționat cu mașina.
După audierile din acest caz, fostul proprietar s-a întins pe asfalt în fața mașinii în încercarea de a-l determina pe șofer să rămână pe loc. A sunat apoi la 112 și a anunțat că a fost lovit de mașină, însă odată ajuns la spital medicii au constatat că nu avea nicio leziune.
Polițiștii au extins cercetările în acest dosar și au decis să-i rețină pe cei doi frați pentru 24 de ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰