Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi poliţişti din Galaţi aflaţi în misiune au fost răniţi de un şofer de 72 de ani care nu a acordat prioritate maşinii de poliţie

Doi poliţişti din Galaţi aflaţi într-o misiune de patrulare au fost răniţi, marţi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită într-o intersecţie.

de Redactia Observator

la 30.01.2018 , 16:40

Doi poliţişti din Galaţi aflaţi în misiune au fost răniţi de un şofer de 72 de ani care nu a acordat prioritate maşinii de poliţie - viata-libera.ro

Doi poliţişti din Galaţi aflaţi într-o misiune de patrulare au fost răniţi, marţi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită într-o intersecţie de un autoturism condus de un bărbat care nu a acordat prioritate.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Gabriela Costin, a declarat că accidentul rutier în urma căruia doi poliţişti aflaţi într-o misiune de patrulare au fost răniţi s-a produs marţi după-amiază în municipiul Galaţi la intersecţia străzilor Dr. Carnabel şi Episcop Melchisedec. 

"Un bărbat de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dr. Carnabel şi ajungând la intersecţia cu strada Episcop Melchisedec Ştefănescu, nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale de poliţie, intrând în coliziune cu aceasta. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero", a declarat reprezentanta IPJ Galaţi. 

Articolul continuă după reclamă

Cei doi poliţişti, în vârstă de aproximativ 40 de ani, au suferit mai multe răni şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi. "Colegii mei au preluat un bărbat de 38 de ani, cu traumatism de coloană cervicală, lombară şi un traumatism cranio-facial. Ceilalţi colegi de la SMURD au luat un alt bărbat care avea un traumatism cranian", a precizat şeful Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi. 

Poliţiştii au început cercetări pentru vătămare corporală din culpă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați primit vreodată de la medicul de familie medicamente similare cu cele originale, dar mai ieftine?
Observator » Evenimente » Doi poliţişti din Galaţi aflaţi în misiune au fost răniţi de un şofer de 72 de ani care nu a acordat prioritate maşinii de poliţie