Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O cunoscută doctoriţă din Iaşi s-a spânzurat de calorifer! Tânăra a fost găsită în agonie de soţul ei, în sufrageria casei

Doramina Ghiorghiu, un cunoscut şi apreciat medic al Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi se zbate între viaţă şi moarte după ce, duminică la prânz, a încercat să-şi pună capăt zilelor.

de Redactia Observator

la 20.06.2018 , 10:26

Doramina Ghiorghiu, o cunoscută doctoriţă din Iaşi, s-a spânzurat de calorifer Doramina Ghiorghiu, o cunoscută doctoriţă din Iaşi, s-a spânzurat de calorifer - ziaruldeiasi.ro

Doramina Ghiorghiu, un cunoscut şi apreciat medic al Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi se zbate între viaţă şi moarte după ce, duminică la prânz, a încercat să-şi pună capăt zilelor.

Doramina Ghiorghiu, în vârstă de 45 de ani, a fost găsită de soţul ei în stop cardiac cauzat de strangulare. Surse din cadrul anchetei au declarat pentru presa locală că medicul a fost găsit în agonie în sufragerie, spânzurat de un calorifer. 

Apelul prin care soţul a anunţat autorităţile a fost făcut în jurul orei 14.00.

Articolul continuă după reclamă

„Echipajul SMURD a găsit pacienta în stop cardio-respirator, produs prin tentativă de suicid prin spânzurare. Manevrele de resuscitare începute de soţ au fost continuate de către echipa medicală, până când activitatea cardiacă s-a reluat. Pacienta a fost adusă în UPU, unde i-au fost făcute investigaţii, inclusiv tomografie computerizată, şi s-a constatat că este în comă postresuscitare, cu prognostic rezervat“, a declarat pentru ziaruldeiasi.ro profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Femeia, mama unui copil de şcoală primară, nu a lăsat vreun bilet de adio prin care să-şi explice gestul suicidar, însă soţul ei le-ar fi spus poliţiştilor că doctoriţa se afla în depresie în ultima perioadă de timp.

Cine este Doramina Ghiorghiu

Medicul hematolog Doramina Ghiorghiu este unul dintre cei mai apreciaţi medici din domeniul său, pe site-urile de discuţii având calificative maxime şi recomandări din partea pacienţilor.

De-a lungul carierei sale medicale, doctor Doramina Ghiorghiu a luat parte la un modul de pregătire în transplant de celule stem hematopoietice, efectuat în Centrul pentru Transplant Medular Fundeni, Bucureşti, dar şi la un modul identic, desfăşurat în Freiburg, Germania. Medicul şi soţul ei au împreună un copil de clasă primară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » O cunoscută doctoriţă din Iaşi s-a spânzurat de calorifer! Tânăra a fost găsită în agonie de soţul ei, în sufrageria casei