Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dorian Popa, la poliţie. Criminaliştii au luat amprente şi au ridicat probe. "M-a trezit un vecin și mi-a spus ce am pățit!" (Video)

După un weekend de coşmar, Dorian Popa a ajuns la Poliție. Ca parte vătămată, după ce bolidul său, BMW X6, a fost vandalizat.

de Redactia Observator

la 20.06.2018 , 14:28

După un weekend de coşmar, Dorian Popa a ajuns la Poliție. Ca parte vătămată, după ce bolidul său, BMW X6, a fost vandalizat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, mașina cântăreţului a încăput pe mâna hoților, Dorian Popa alegându-se cu o pagubă însemnată. Drept urmare, artistul s-a dus la Secția 12, unde a făcut plângere, iar la final a plecat cu documentele necesare la compania de asigurări.

Criminaliștii au luat amprente şi au fotografiat bolidul, ca să-i poată depista pe hoţi.

Articolul continuă după reclamă

Vezi video AICI

Dorian Popa a povestit, pentru cancan.ro, experiența nefericită prin care a trecut.

“Nici nu mi-am scos bine mașina din service, nou-nouță, ca un bebeluș, că în două zile mi-au furat, din nou, totul. Senzori, grile, tot… Din fața blocului meu au furat tot. E deja un obicei. M-am dus la Secție pentru că ai nevoie la CASCO, când e vorba de vandalizare, de dovadă de la Poliție. Am făcut totul ca la carte. Sâmbătă au fost niște prieteni la mine până pe la 2 noaptea. Când au plecat, mașina era în regulă. M-am băgat la somn și, duminică la 10:00, m-a trezit un vecin și mi-a spus ce am pățit. Asta este, e asigurată, dă-o dracu’ de mașină. Dacă oamenii atâta pot… Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”, a spus Dorian Popa.

Cântăreţul este ferm convins că mașina i-a fost vandalizată la comandă și că în spate se află persoane care obișnuiesc să-și facă veacul în localurile dintr-o zonă selectă a Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Dorian Popa, la poliţie. Criminaliştii au luat amprente şi au ridicat probe. "M-a trezit un vecin și mi-a spus ce am pățit!" (Video)