Foto Două gospodării din Vrancea s-au făcut scrum. Pompierii s-au luptat ore în șir cu flăcările, iar o femeie a ajuns la spital
Două gospodării din județul Vrancea s-au făcut scrum după ce au izbucnit în flăcări. Proprietara unei case s-a speriat teribil și a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce și-a văzut casa cuprinsă de incendiu.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Adevărul din spatele cifrelor de afaceri ale companiilor din România
Pompierii au intervenit, miercuri noaptea, la un incendiu violent pornit la o gospodărie din localitatea Viișoara, comuna Păunești. Mai bine de șase ore, pompierii s-au luptat cu flăcările pentru a lichida incendiul. Cu toate echipajele de intervenție au încercat să salveze cât mai multe din gospodărie, în urma evenimentului au ars locuința și anexele, bunurile din interior, 4 tone de cereale, 4 metri cubi cherestea și 2 butoaie de vin.
"Un incendiu violent a avut loc noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Viișoara, comuna Păunești. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 22:40. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat 4 echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și 1 ambulanță SMURD. În cooperare cu echipajele pompierilor militari au acționat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Păunești.
La sosirea forțelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la o locuință și anexele acesteia, cuprinzând o suprafață de aproximativ 250 mp. Echipajele de stingere au acționat mai bine de 6 ore pentru lichidarea incendiului. Cu toate că s-au depus eforturi considerabile pentru limitarea pagubelor, în urma evenimentului au ars: locuința și anexele în suprafață de cca. 250 mp, bunurile din interior, 4 t cereale, 4 mc cherestea și 2 butoaie de vin. Cauza probabilă: scurtcircuit electric", au transmis reprezentanții ISU Vrancea.
O altă gospodărie, cuprinsă de flăcări
- "Jean", incendiatorul care le-a pus gând rău poliţiştilor din Huedin după ce s-a îmbătat, a fost arestat...
- "Mami, sunt în flăcări. Pentru mine s-a terminat, nu contează am fost foarte fericită". Ultimele cuvinte ale...
- Mohamed zis şi "Jean" s-a îmbătat şi a dat foc sediului poliţiei din Huedin. Agenţii au sărit pe geam ca să...
Pompierii au intervenit la o altă gospodărie din Vrancea, care a fost cuprinsă de flăcări, joi dimineața. Paramedicii au asistat-o pe proprietara locuinței, care a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale. Femeia s-a speriat teribil atunci când și-a văzut gospodărie distrusă de foc.
"În această dimineață, un incendiu izbucnit din cauza coșului de fum la o locuință din satul Diocheți-Rediu, comuna Movilița, a provocat panică proprietarei, care, după ce a fost asistată de paramedici, a fost transportată la spital. Alarma în urma căreia a fost anunțat evenimentul s-a dat în jurul orei 06:30. Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD, care au intervenit în cooperare cu pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Movilița.
Forțele de intervenție au acționat prompt reușind să lichideze incendiul în limitele găsite. Au ars 4 mp din acoperișul locuinței, în jurul coșului de fum", au mai transmis reprezentanții ISU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰