Război la Tribunalul Constanţa. Două grupări rivale, puse la pământ de trupele de intervenţie (Video)
Două grupări rivale din Constanţa şi-au dat întâlnire, astăzi, în faţa Tribunalului Constanţa. Peste 20 de bărbaţi şi femei au început să se lovească şi să se alerge în faţa instanţei în care unul dintre ei avea proces.

Totul s-a întâmplat, astăzi, în jurul orei 12.00, în faţa Tribunalului Constanţa.
Peste 20 de persoane au coborât din mai multe maşini, iar unii dintre ei au început să se alerge şi să se lovească reciproc.
Jandarmii care asigură ordinea şi siguranţa la instanţele de judecată au cerut întăriri, iar forţele de intervenţie i-au pus la pământ pe fiecare participant.
Scenele incredibile au fost surprinse de reporterii Observator care se aflau în faţa instanţei.
Potrivit unor surse, cele două grupări rivale au ajuns, astăzi, la instanţă, după ce unul dintre ei a fost chemat pentru a fi audiat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului.
Toţi cei implicaţi în scandal au fost ridicaţi de jandarmi şi transportaţi la sediu pentru a fi audiaţi şi sancţionaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰