Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Două localități din județul Satu Mare au intrat în scenariu roşu. Se închid restaurantele și barurile

Două localități din județul Satu Mare au intrat în scenariu roşu, după ce au depășit pragul de trei îmbolnăviri la mia de locuitori. Decizia a intrat în vigoare de azi noapte. Se închid astfel restaurantele și barurile și se interzic organizarea evenimentelor private, a celor recreative și sportive.

de Simona Vasiac

la 31.08.2021 , 13:53

Decizia se aplică din 31 august, ora 00.00. Cele două localități sunt: Bătarci și Cămărzana. În Cămărzana de exemplu, rata de vaccinare e cea mai scăzută din județul Satu Mare, 1,02%, iar localitatea are aprox 2.350 de localnici. 

Mulți dintre localnici nici nu știau că sunt în scenariul roșu. Întrebați de ce nu se vaccinează, aceștia s-au arătat destuld e sceptici. 

În localitățile Bătarci (4,21 la mie) și Cămărzana (3,70 la mie) începând cu data de 31.08.2021 ora 0,00 și până la data de 13.09.2021 se aplică măsurile specifice prevăzute de Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 41/09.08.2021, care prevăd în principal următoarele

Vezi și
  • Administratorii/Proprietarii spațiilor publice afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
  • Sunt interzise organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.
  • Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber.
  • Este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive,etc.).
  • Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-2.00, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
  • Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor în sistem “take-away” (la pachet) și/sau catering.
  • Este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
  • Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei suprafețe de minim 7mp/persoană.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.
  • Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este interzisă.
Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Două localități din județul Satu Mare au intrat în scenariu roşu. Se închid restaurantele și barurile