Galerie foto Două persoane au murit pe loc, după ce s-au izbit violent cu maşina într-un parapet. Accident mortal pe DN 12 în Harghita
Două persoane au murit miercuri dimineaţa după ce au intrat cu putere cu maşina într-un parapet de pe marginea drumului, pe DN 12 în zona comunei Gălăuţaş. Cei doi au fost găsiţi de salvatori în stare de inconştienţă.
Este vorba de şofer şi un pasager. Au fost găsiţi în stare de inconştienţă şi au fost aplicate manevre de resuscitare, însă nu au supravieţuit. Maşina în care se aflau a intrat într-un parapet.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Nr. 2 Topliţa, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare, şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje de la Ambulanţă, conform ISU Harghita.
Poliţia Judeţeană Harhhita a transmis, miercuri, că, în jurul orei 9:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Topliţa au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier produs în afara municipiului.
”Din primele cercetări efectuate,de către echipa care s-a deplasat la faţa locului, a rezultat faptul că un bărbat de 74 de ani, din judeţul Mureş în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 578, dinspre Gălăuţaş către Topliţa, din cauze şi în împrejurări ce urmează a fi stabilite la finalul cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului condus şi a intrat şanţul de pe marginea drumului. În urma evenimentului, cele două persoane au fost proiectate în afara autoturismului şi, din păcate, ambele au decedat”, a transmis sursa citată.
Circulaţia a fost blocată total aproximativ 90 de minute
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰