Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Două TIR-uri şi o camionetă s-au făcut praf DN 6, între Orşova şi Turnu Severin. Unul dintre şoferi a murit strivit în cabină

Sfârşit cumplit pentru un tânăr hunedorean, şoferul unei camionete. Tânărul de 25 de ani a murit pe loc, în urma unui grav accident de circulaţie produs astăzi pe Drumul Național 6, înte Orşova şi Turnu Severin. Două TIR-uri şi o camionetă s-au făcut praf în zona viaductului Bahna. 

de Veronica Micu

la 19.07.2021 , 14:53

Trei autovehicule – o autoutilitară şi două autotrenuri – au fost implicate, luni, într-un accident rutier produs pe DN 6, între Orşova şi Turnu Severin, în zona viaductului Bahna. Unul dintre şoferi, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a murit pe loc. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, la faţa locului au intervenit Detaşamentul de Pompieri Orşova cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar la sosirea militarilor, şoferul camionetei nu prezenta semne vitale, fiind încarcerat. Ulterior, băiatul a fost declarat decedat.

Grav accident pe viaductul Bahna

ISU Mehedinți

"Detașamentul de Pompieri Orșova intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe Drumul Național 6, zona viaductului Bahna. 

Articolul continuă după reclamă

În accident sunt implicate trei autovehicule, o autoutilitară și două autotrenuri. La sosirea pompierilor, șoferul autoutilitarei nu prezinta semne vitale, acesta fiind încarcerat. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, pe care au predat-o echipajelor SMURD și SAJ. În prezent, echipajele medicale au început manevrele de resuscitare. Cea de-a doua victima a accidentului, șoferul unuia dintre autotrenuri, a primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD, ulterior fiind transportat la spital, in stare de conștiență", a transmis ISU Mehedinţi.

Pe acelaşi subiect

Ce spune Poliţia Mehedinţi după acidentul mortal din zona viaductului Bahna

"Astăzi, 19 iulie, pe DN 6, în zona viaductului Târziului, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. În urma impactului, a rezultat decesul unuia dintre conducătorii auto, un tânăr de 25 de ani, din județul Hunedoara și rănirea gravă a unui alt conducător auto, bărbat de 40 de ani, din județul Bacău", au informat poliţiştii. 

Grav accident pe viaductul Bahna

ISU Mehedinți

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de reporterul Observator Cristina Oprea -

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Două TIR-uri şi o camionetă s-au făcut praf DN 6, între Orşova şi Turnu Severin. Unul dintre şoferi a murit strivit în cabină