Video Drona care a explodat în Bulgaria a căzut la 300 de metri de o stație de gaze din România. "A duduit geamul"
Războiul de la graniţă pune din nou la încercare securitatea României. În această dimineaţă, o dronă a explodat în Bulgaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei de la Negru Vodă, după ce a zburat fără să fie detectată prin ţara noastră. Şi mai grav este că deflagraţia a avut loc în apropiere de o staţie românească de comprimare a gazelor. Primele informaţii din anchetă arată că drona este una ucraineană.
Drona a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România, puțin după ora 8 dimineața și a explodat într-un lan de floarea-soarelui, la 100 de metri de granița cu țara noastră.
Incidentul a avut loc la 300 de metri de o stație de comprimare a gazelor din România și la un kilometru de o stație similară bulgărească de pe gazoductul Trans-Balkan. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale.
"La 8 și 10, spre bulgari, s-a auzit uruind. A duduit geamul, de am zis: a luat-o stația la pas", a spus unul dintre angajaţii staţiei din România.
Primii care au dat alarma au fost polițiștii de frontieră din țara noastră.
"Au auzit un zgomot asemănător cu un motor și, ulterior, o explozie, observând un nor de fum pe teritoriul Bulgariei. Imediat, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Republica Bulgaria", a declarat Dana Dincă, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră.
În orașul Negru Vodă, la șase kilometri distanță, explozia nu s-a auzit, dar vestea a provocat un șoc pentru regiunea liniștită până acum.
"Pot spune că sunt foarte șocată. Eu încerc să fiu pozitivă, dar da, clar este o teamă", a spus o localnică.
"E problemă pentru că și eu lucrez în stație la vamă acolo, la Negru Vodă, la SNG... E cam riscant, îți dai seama", a spus alt localnic.
La Sofia, nimeni nu a știut despre incident aproape șase ore. Premierul bulgar a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate și abia apoi a făcut anunțul. La fața locului au fost trimise echipe ale Poliției de Frontieră, Poliției Naționale și Ministerului Apărării, care au izolat locul impactului. Primele informații arată că ar fi vorba despre o dronă-momeală ucraineană.
"Acest tip de dronă este utilizat pe scară largă de forțele armate ucrainene. În acest moment, nu există niciun motiv să credem că incidentul a fost intenționat", a transmis ministerul bulgar al Apărării.
Atât în România, cât și în Bulgaria rămâne însă un motiv de îngrijorare.
"Sistemele de supraveghere radar ale ministerului nu au vehiculat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria", a declarat Daniel Nistor, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale.
"Nu am primit nici informații de la Centrul Combinat de Operațiuni Aeriene de la Torrejón, din Spania, care monitorizează spațiul aerian din sudul Europei", a spus Rumen Radev, premierul Bulgariei.
Săptămâna viitoare, România, Polonia și Bulgaria vor informa aliații NATO despre incidentele cu drone și rachete care au avut loc pe teritoriul lor în ultima lună de zile.
