"Drumul crucii", refacut pe strazile din Arad
Imagini socante pe strazile Aradului. Peste 1.000 de oameni au fost martori la suferintele indurate de Iisus pe "Drumul crucii". Chiar daca personajele biblice au fost interpretate de actori, scenele au fost atat de dure incat multi spectatori au izbucnit in lacrimi
Drumul calvarului a fost refacut pe strazile din Arad de 75 de actori. Mai multe femei din public au izbucnit in plans, vazandu-l pe actorul principal biciuit si batjocorit de soldati, desi, stiau ca sangele varsat era doar vopsea. “Asa a suferit Domnul nostru Iisus pentru noi si pentru pacatele noastre”, a spus o femeie.
In timpul procesiunii, mai multi credinciosi nu au mai suportat suferintele Mantuitorului si au incercat sa-i opreasca pe soldatii care-l torturau.
La final, actorul care-l intruchipa pe Fiul Lui Dumnezeu a fost rastignit, in fata tuturor. Dramatica reprezentare a fost aplaudata minute in sir de sutele de credinciosi, care au plecat spre case profund impresionati.
Iar asta este doar meritul actorilor, care joaca aceste scene de zece ani. Chiar si asa, spun ca nu le este usor. “Spiritual este destul de greu, pentru ca nu este usor sa-l interpretezi pe Mantuitorul Hristos. Noi, ceea ce facem, este doar o reprezentare a ceea ce a insemnat jertfa Mantuitorului”, a declarat actorul Daniel ilies.
Astazi scena patimilor va prinde viata in Deva, maine in Brasov, iar in Vinerea Mare, actorii vor ajunge in Capitala.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰