Foto "Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun!" La doar 31 de ani, Diana a ales moartea. A fost găsită spânzurată pe un teren viran din Sibiu
Avea tot viitorul în față, dar nu a mai avut și voința de a afla ce îi rezervă viața până la final. Diana F, o tânără din Vâlcea, stabilită de câțiva ani în Sibiu, a ales moartea.
A fost găsită pe un teren viran din apropierea străzii Săcel, luni seara, în jurul orei 18:45, spânzurată de un copac. Apropiații spun că suferea de depresie și că în ultima vreme era tot mai tristă. Așa că a decis să își curme suferința sufletească și a ales sinuciderea.
A ales moartea la doar 31 de ani
Trupul său a fost preluat în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au deschis dosar penal privind uciderea din culpă.
„La nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a survenit decesul femeii”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, potrivit Ora de Sibiu.
Vestea morții Dianei i-a șocat pe apropiați, care au scris mesaje de condoleanțe pe rețelele de socialiazare. „Dumnezeu sa te odihnească în pace, suflet bun, nu te vom uita niciodată văruța”, „Dumnezeu sa te odihnească în pace”, „Doamne ferește! Dumnezeu să o ierte!”, „Condoleanțe familiei o tânără plină de viață, frumoasă, harnică . Păcat că nu și-a putut depăși depresia”, „Dumnezeu sā o ierte”, „Dumnezeu să te ierte, Diana! Condoleanțe întregii familii și Dumnezeu să vă întărească”, „Dumnezeu să o ierte, o durere cumplită pentru părinți”, „Doamne, Doamne, sora mea. Multă durere, e cumplit”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰