Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Efectele dramatice ale drogurilor găsite în ghiozdanul unui elev de la un liceu din Bucureşti: "De consumat, ştiu care consumă. În toate clasele, de la 9 la 12"

Fenomenul drogurilor în şcoli este  cu totul scăpat de sub control. Un elev de 15 ani de la un liceu renumit din Bucureşti a fost prins că făcea trafic de substanţe interzise chiar în rândul colegilor săi. Ofiţerii antidrog l-au prins cu flacoane de medicamente destinate epilepticilor sau depresivilor. Se obţin doar cu o reţetă specială, pentru că pot da stări de agresivitate. Sub protecţia anonimatului, liceenii spun că se consumă narcotice în toate clasele.

de Mădălina Iacob

la 08.11.2024 , 19:27

Băiatul a fost prins de DIICOT, chiar în şcoala în care învăţa, la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Capitală. Totul a plecat de la reclamaţia unei colege. Băiatul s-ar fi simţit rău în timpul orei, iar profesorul a anunţat directorul liceului. Aşa a intrat pe fir şi poliţia. Elevul de clasa a zecea era cunoscut în liceu pentru atitudinea agresivă, cel mai probabil un efect al drogurilor pe care le consuma şi el.

Medicamentul este unul extrem de periculos mai ales pentru copii

Oricum, nu ar fi singurul consumator din şcoală, spun elevii. "În toate clasele, de la 9 la 12. De consumat, ştiu care consumă", spune un elev. Tânărul a fost prins la el cu două flacoane cu medicamente destinate pacienţilor cu depresie, anxietate şi epilepsie. "Acesta a fost depistat în unitatea de învăţământ în care este înmatriculat având asupra sa 36 de comprimate de clonazepam. Acesta ar fi comercializat şi către alţi consumatori, majoritatea din aceeaşi unitate de învăţământ", a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR.

Vezi și

Medicamentul este unul extrem de periculos mai ales pentru copii. "Efectele unei supradoze merge de la sedare, ataxie, afazie, până la convulsii sau comă, aşa că dozele mai ales în combinaţie cu alcoolul etilic sunt foarte periculoase. Aceste medicamente se pot lua exclusiv pe reţetă verde din farmacie", a declarat Romina Ionescu, medic psihiatru. Adolescentul este acum arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii, dar şi avocatul adolescentului au depusă însă contestaţie.

Nu mai departe de luna trecută, reprezentanţii unei asociaţii au fost în liceu şi le-au vorbit copiilor despre pericolul substanţelor interzise. "Elevii au recunoscut că consumă anumite substanţe sau că consumă tutun sau ţigări. Din experienţa noastră în şcoli, elevii au în rândul apropiaţilor consumatori de substanţe", a declarat Ovidiu Filip, psiholog proiect Mindcubator. Contactat de echipa Observator, directorul colegiului a refuzat să comenteze subiectul. Liceul este unul dintre cele mai populare din Bucureşti, cu rata de promovare de 100% la Bacalaureat.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Efectele dramatice ale drogurilor găsite în ghiozdanul unui elev de la un liceu din Bucureşti: "De consumat, ştiu care consumă. În toate clasele, de la 9 la 12"