Vizita lui Emmanuel Macron a fost confirmatăl: "A acceptat propunerea preşedintelui Klaus Iohannis"
Preşedintele Fanţei, Emmanuel Macron, a confirmat luni după-amiază vizita oficială pe care o va întreprinde la Bucureşti, pe 24 august. Confirmarea a venit oficial de la Administraţia Prezidenţială, care a publicat următorul comunicat:
Preşedintele Fanţei, Emmanuel Macron, a confirmat luni după-amiază vizita oficială pe care o va întreprinde la Bucureşti, pe 24 august. Confirmarea a venit oficial de la preşedinţia din Hexagon, care a publicat următorul comunicat:
"La invitația Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august a.c., o vizită în România.
Discuțiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Președinți vor susține o conferință de presă comună.
Această vizită a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de Preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie a.c., ocazie cu care Președintele Emmanuel Macron a acceptat propunerea Președintelui Klaus Iohannis de a continua dialogul la București."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰