Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eroarea de care se temea toată lumea s-a întâmplat. 3 condamnaţi periculoşi, eliberaţi DIN GREŞEALĂ din Penitenciarul de maximă siguranţă Giurgiu

Trei persoane condamnate, foarte periculoase, au fost eliberate din greşeală în baza legii recursului compensatoriu, la Penitenciarul din Giurgiu.

de Redactia Observator

la 04.11.2017 , 14:40

Eroarea de care se temea toată lumea s-a întâmplat. 3 condamnaţi periculoşi, eliberaţi DIN GREŞEALĂ din Penitenciarul de maximă siguranţă Giurgiu

Trei persoane condamnate, foarte periculoase, au fost eliberate din greşeală în baza legii recursului compensatoriu, la Penitenciarul din Giurgiu. Cei trei au fost condamnaţi pentru viol, trafic de minori şi tâlhărie.​

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Sorin Dumitraşcu, a precizat că trei condamnaţi, printre care şi un cetăţean străin, au fost eliberaţi din greşeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.

"Vorbim despre un număr de trei deţinuţi, a fost o eroare de calcul, în sensul că un corp de clădire căruia i se supun trei secţii a fost categorisit greşit. Nu era pe lista aceea cu clădirile care ar fi trebuit sa aibă condiţii improprii, ca să ducă la eliberarea unor deţinuţi. S-au calculat nişte zile în plus pentru aceşti deţinuţi şi au fost puşi în libertate. Ulterior, la o verificare, s-a constatat eroarea. Noi am avertizat ca dacă aplicarea acestei legi nu este pregătită corespunzător sunt posibile nişte erori, ceea ce înseamă fie punerea în libertate eronat, adică mai devreme, fie anumiţi deţinuţi vor sta mai mult decât ar fi necesar în penitenciar. Nu ştiu exact de ce erau condamnaţi aceşti trei deţinuţi, însă fiind la penitenciarul Giurgiu, care are profil de maximă siguranţă, cel mai probabil, erau recidivişti şi cu pedepse mari. Din informaţiile pe care le avem şi noi, unul dintre cei trei deţinuţi este cetăţean străin şi a părăsit România, imediat ce a fost eliberat. În situaţia asta, se impune o verificare a tuturor eliberării condiţionate în perioada aceasta şi se impune ca cel, care nu a organizat corespunzator, sa răspundă", a declarat Dumitraşcu.

Articolul continuă după reclamă

În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Alţi 3.349 de deţinuţi au obţinut dreptul de a solicita eliberare condiţionată. Potrivit legii, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii improprii, deţinuţii obţin şase zile de libertate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?
Observator » Evenimente » Eroarea de care se temea toată lumea s-a întâmplat. 3 condamnaţi periculoşi, eliberaţi DIN GREŞEALĂ din Penitenciarul de maximă siguranţă Giurgiu