Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Este special să-i văd pe toţi aceşti oameni buni!" Omul-cheie pe care Regele Charles l-a adus din Anglia în Valea Zălanului pentru a-şi urma adevărata pasiune

Nu doar oamenii de la noi au reuşit să farmece un rege, ci şi flora şi fauna. Charles a venit în România însoţit de un specialist în botanică pentru a studia florile de câmp din Valea Zălanului, iar la fiecare plimbare pe dealuri poartă la gât un binoclu pentru a urmari păsările. Şi azi, în ultima zi petrecută în sat, regele a fost aşteptat la poartă de zeci de oameni care i-au dăruit dulceaţă, palincă şi alte produse tradiţionale.

de Bianca Iacob

la 05.06.2023 , 20:11

Poarta numărul 1 din Valea Zălanului se deschide din nou pentru rege. Nu are nevoie de gardă de onoare, iese din nou să-şi salute prietenii. Oamenii care l-au aşteptat cu drag îi oferă flori, cadouri şi îmbrăţişări. 

Omul-cheie pe care Regele Charles l-a adus din Anglia în Valea Zălanului

Bianca Iacob, reporter Observator: Întâlnirile cu oamenii au devenit deja tradiţie pentru Majestatea Sa care iese să dea mâna cu aceştia fie înainte să iasă la plimbare, fie când se întoarce. Astăzi, este ultima zi a Majestatăţii Sale aici, la Valea Zălanului. Şi, cu sinceritate, mi-a dezvăluit cum va petrece restul zilei. 

Vezi și

Reporter-Regele Charles: Majestatea Voastră, cum o să vă petreceţi ultima zi aici?

Pe acelaşi subiect

- Voi merge la o plimbare. Este special să-i văd pe toţi aceşti oameni buni! 

- Mulţumim că ne promovaţi! 

- Fac tot ce pot!

- God save the King! 

- Sunteţi foarte amabili! 

Oamenii îi oferă din bunătăţile noastre tradiţionale pentru că ştiu că vor fi apreciate.

Ştefan Franiu-reporter: Din Nădlac, 550 de kilometri, am venit azi noapte.

- Special să îl vedeţi pe Rege?

- În mare parte, da! Am şi cetăţenie britanică, am locuit în Londra 15 ani şi era singura ocazie să îl întâlnesc. L-am văzut în maşini, la nunta lui William, dar niciodată aproape. A rămas întimpărit de acum vreo 10 ani de când am depus jurământ Reginei, iar acum am ocazia să îl întâlnesc pe Rege, e ceva wow. I-am adus şi un produs tradiţional, un salam de Nădlac, tradiţional. 

Plimbările lui Charles pe colinele din Valea Zălanului sunt şi o ocazie de a descoperi flora şi fauna, una dintre pasiunile lui Charles. John Akeroyd, un celebru cercetător, a ajuns să fie numit botanistul regelui pentru că l-a însoţit în expediţiile în natură din România în ultimii 20 de ani.

John Akeroyd: Are un grup de oameni cu care vine de cele mai multe ori şi este o oportunitate pentru el să facă schimb de idei cu prieteni în natură. Vreau să îi dau cartea mea. Este un cititor excelent!

Bianca Iacob, reporter Observator: Sunt mai bine de două decenii de la prima vizită a Regelui Charles în România. Iar Majestatea Sa a spus mereu că a fost dragoste la prima vedere datorită naturii spectaculoase şi peisajelor sălbatice. Adoră florile de câmp şi, în timpul plimbărilor pe dealurile Transilvaniei, regele are mereu un binoclu la el pentru a studia păsările.

- Majestate, o să o aduceţi aici şi pe Regina Camilla?

Regele Charles: Nu se ştie niciodată.

Mâine, Regele Charles va vizita satul Viscri, din județul Brașov. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » "Este special să-i văd pe toţi aceşti oameni buni!" Omul-cheie pe care Regele Charles l-a adus din Anglia în Valea Zălanului pentru a-şi urma adevărata pasiune