Antena Meniu Search
x

Video Eugen a restaurat cândva frontonul de la Casa Elisabeta, azi a rămas doar cu nostalgia fostei vieţi. Poveştile neştiute ale oamenilor care au învăţat să o ia de la capăt

Să ai un acoperiş deasupra capului pentru mulţi dintre noi nu mai înseamnă nimic. Pentru oamenii cărora viaţa li s-a schimbat într o clipă, asta înseamnă totul. La unul dintre adăposturile sociale din Bucureşti reporterii Observator au înâlnit oameni care au avut meserii respectabile, dar care din diferite motive au ajuns să traiască într-un centru al primăriei. Un restaurator, un fost angajat MAI sau o juristă sunt printre cei care ne au împărtăşit povestea lor de viaţă. 

Bianca Iacob
de Bianca Iacob

la 02.03.2024, 10:25

Vezi și

Eugen: La Muzeul Satului am lucrat în perioada 1992-1995, la secţia de restaurare. Printre lucrările mari cu echipa de la muzeu, am restaurat şi frontonul de la Casa Elisabeta. 

El este Eugen Dănilă, restaurator - în anii 80 şi-a pus amprenta pe clădiri emblemă ale Capitalei- Muzeul Satului, Muzeul de Istorie sau Muzeul Cotroceni. 

Eugen-reporter: Frontonul este stema aceea decorativă, care are în centru stema regală şi leii care o susţin şi în lateral, lanţul acela decorativ, partea degradată fiind cea laterală. 

- Ce simţiţi după atâţia ani că v-aţi întors aici? 

Pe acelaşi subiect

- Nostalgie. 

Oamenii care au pierdut totul, dar au luat-o de la capăt într-un centru social

Pentru că toate aceste amintiri vin parcă dintr-o altă viaţă. Atunci când avea o meserie respectată şi un acoperiş deasupra capului. Acum trăieşte într-un adăpost. 

Eugen Dănilă-rerporter: Am fost nevoit să apelez la situaţia asta, la serviciile sociale. Decât să ajung în stradă... Asta a fost, din păcate.

- Cum aţi ajuns la centru? 

- Au fost probleme de familie, nu prea m-am mai înţeles eu cu nepotul meu. Am renunţat eu şi am plecat. 

Adăpostul primăriei e singura lui "casă". A venit aici cu o valiză în care au încăput câteva haine şi trusa de pictură. 

Eugen Dănilă: Mi-a venit ideea să întreb dacă se poate lucra, mi-au zis, da, sigur. Uite, ai locul tău, poţi să lucrezi, îţi oferim şi materiale.

În jurul lui e o lume care în permanenţă se clatină - cu oameni trişti şi poveştile dramatice de viaţă. 

Viorel, fost cadru militar: Am fost unul dintre cei care am scăpat de la Otopeni, printre puţinii care au mai scăpat de acolo, mi-au secţionat o venă principală la piciorul stâng. 

Viorel e doar un nume şi o voce fără chip. În tinereţe a fost boxeur. A lucrat în Ministerul de Interne. Dar boala şi lipsa banilor l-au făcut să ceară ajutor aici. E deja de 9 ani în grija statului. Şi ar vrea ca nimeni să nu ştie asta. 

Viorel, fost cadru militar: La un moment dat nu am mai putut să mă întreţin singur, nu am mai făcut faţă şi am apelat la asistenţa socială. Dacă nu ar fi fost această posibilitate aş fi ajuns în stradă. 

Cu siguranţă asta s-ar fi întâmplat şi cu Raluca. Terminase Facultatea de Drept, era juristă, dar a ajuns pe marginea prăpastiei. Atunci a cerut ajutor

Raluca: Tot ce făceam, făceam pentru a-mi procura drogurile. Am început să mă droghez în 2000 când nu aveam prea multe informaţii despre cu ce mă droghez, ce pot face drogurile, care sunt consecinţele şi aşa mai departe. 

Pentru mulţi din centru, trecutul e prea dureros. E despre alegeri greşite, despărţiri, boli greu de vindecat. Viaţa lui Bogdan s a schimbat peste noapte. 

Bogdan-reporter: Am aflat de acest centru, am sunat, mi s-a spus să vin aici. Uşor, uşor a început o nouă viaţă pentru mine. A trebuit să mă adaptez

- Te gândeai că pentru tine acasă o să devină un centru de asistenţă socială?

- Niciodată în viaţa mea pentru că eu ştiu cum eram înainte de a avea problema bolii. Nu mă gândeam că boala corelată cu situaţia din familie, o să ajung pe stradă.

Oamenii care ajung la centru primesc un pat curat şi mâncare caldă. Regula e însă strictă. Cine a consumat alcool sau droguri nu e lăsat să intre.

Director centru: Pe perioada iernii sunt, cel puţin iarna asta, am avut în medie în jur de 150 de beneficiari în fiecare seară. Anul trecut beneficiari unici au fost 507 au accesat cel puţin o noapte serviciile complexului. 

Centrul din sectorul 3 are doar 200 de locuri. Şi-au găsit adăpost aici şi refugiaţi din Ucraina. Săptămâna trecută a părăsit centrul şi ultima familie de români palestinieni din Gaza. Oameni vin, oameni pleacă. Pentru unii aici rămâne mereu singurul "acasă". Pentru alţii, lecţia de viaţă care îi va ajuta să meargă mai departe. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Aveţi deja sau vă gândiţi să vă luaţi un al doilea job, ca să faceţi faţă scumpirilor?

Observator » Evenimente » Eugen a restaurat cândva frontonul de la Casa Elisabeta, azi a rămas doar cu nostalgia fostei vieţi. Poveştile neştiute ale oamenilor care au învăţat să o ia de la capăt