Video EXPERIMENT Observator. Cum arată o călătorie cu tramvaiul pe caniculă, fără aer condiţionat
Traversăm cea mai lungă perioadă cu temepraturi peste 37 de grade Celsius din istorie. În luna lui Cuptor, oraşele se topesc la peste 40 de grade resimţite. Tramvaiele şi autobuzele fără aer condiţionat se transformă în saune. Pe zi ce trece, canicula se intensifică. De vineri am putea avea chiar cod roşu de caniculă.
La peste 40 de grade Celsius, Capitala se topeşte în cel mai intens val de caniculă resimţit vreodată. Aerul e aproape irespirabil, ca într-o seră. Într-o zi ca cea de astăzi pe pereţii clădirilor temperaturile ating 45 de grade Celsius, maşinile se încing la 60 de grade, iar asfaltul ajunge la 70 de grade Celsius.
Cum se simte un drum cu tramvaiul în Bucureşti, la peste 40 de grade Celsius
"Este ora 14, iar în Capitală temperatura resimţită este de 43 de grade Celsius. O să ne urcăm acum într-un tramvai care nu are aer condiţionat şi o sa măsurăm temeratură să vedem câte grade trebuie să suporte călătorii", spune Ana Grigore, reporter Observator.
Camera cu termoviziune înregistrează aproape 45 de grade Celsius în interiorul mijlocului de transport în comun.
- Val de caniculă neobişnuit în Japonia. 6 oameni au murit şi peste 200 au leşinat din cauza căldurii, în Tokyo
- Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, sub cod portocaliu de caniculă. Posibil cod roşu emis de ANM,...
- Alimentele care ne răcoresc pe caniculă. Cum scadem temperatura corpului cu jumătate de grad prin mâncare
Din cele 911 de autobuze din Bucureşti, 192 nu au aer condiționat. Iar din 236 de tramvaie, 143 merg cu geamurile deschise.
"Se ajunge la temperaturi de peste 50 de grade in cabina asta. Bem apă cât putem, chiar si patru litri pe zi, ne hidratăm bine că altfel nu poti sa supravietuiesti. Transpiri continuu, te duci te speli, te stergi la cap de linie, o iei de la capăt si tot asa", spune un vatman.
Toti cei care lucreaza in aer liber inceraca sa reziste temperaturilor caniculare
"Dacă nu udăm, se usucă tot, şi flori. Avem apă rece permanent, ne mai dă apă de la serviciu şi suntem obişnuinţi. Mai dau frutunul la gură, mai beau câte o gură", spune Lăcrămioara Strungariu, angajata unei primării.
Şi medicii pot devenii pacienţi.
"Nu este foarte uşor. De exemplu, îmi amintesc o resuscitare la câte grade sunt acum. Trebuie să resuscităm în jur de o oră sau mai mult şi nu este uşor, în soare evident, cu pacient, aparatură. Numai cât stăm acolo, minim o oră, ajungem acasă cu insolaţie", spune un medic SMURD.
Medicii recomandă celor care au probleme medicale să evite deplasările
"Din păcate, temperaturile pe care le resimtim in acest moment, foarte ridicate, afecteaza in primul rand copiii si vârstnicii. Persoanele care sunt in evidenţe cu boli cardiace, cu probleme respiratorii si copiii datorită deshidratării. Copiii ajung de cele mai multe ori in camera de gardă cu deshidratare severa, fac febra foarte mare", precizeaza Camelia Grigore, medic de familie.
Canicula ne lasă şi fără rezerve de apă. Cheile Sohodolului, arie protejată de interes naţional, au secat din cauza caniculei.
Şi nu scăpăm de căldura toridă prea curând. Dacă astăzi 10 judeţe din vest şi sud, plus Capitala s-au aflat sub cod portocaliu de caniculă, de mâine, trei sferturi din ţară va fi colorată în portocaliu. De vineri, meteorologii ar putea emite chiar coduri roşii pentru temperaturi extreme.
Pe lângă caniculă, vo fi şi ploi puternice care vor apărea din senin. Astăzi, o ploaie torenţială a răcorit atmosfera în Galaţi.
zilele caniculare se întind până săptămâna viitoare iar astfel vom bifa cea mai lungă perioadă cu temperaturi de peste 37 de grade din istorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰