Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Faimosul discurs al lui Orban de la Băile Tușnad. Surpriza de anul acesta: a criticat Europa, dar a lăudat relația cu România

Viktor Orban nu s-a dezminţit nici anul acesta în discursul ţinut la Băile Tuşnad. Dacă pe români i-a menajat şi a promis, din nou, că susţine intrarea în Schengen, nu s-a abţinut când a venit vorba de Uniunea Europeană şi relaţia cu Rusia şi China. La fel ca la alte ediţii ale Universităţii de Vară, naţionaliştii români au încercat să agite apele în drum spre tabără. 

de Redactia Observator

la 27.07.2024 , 19:33

"Prima veste bună este că nu s-a făcut aşa mare tam-tam cum s-a făcut anul trecut, nu am primit nici instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, ce să spun şi ce nu să spun", a declarat Victor Orban, la Băile Tușnad.

Uşor ironic, aşa şi-a început liderul guvernului de la Budapesta faimosul discurs de la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad. Dar nu se abţine nici când vine vorba de Europa.

"Am primit critici de la Bruxelles! Mi-au condamnat misiunile de pace, am încercat să explic că e o datorie creștină (întâlnirea cu Vladimir Putin la Moscova n.r.), nu m-am făcut înțeles", a continuat Orban.

Vezi și

Spre deosebire de anul trecuţi, discursul a fost mult mai temperat în privinţa maghiarilor din Ardeal şi Ungariei Mari. Întrevederea prietenoasă de ieri cu premierul Ciolacu şi izolarea în Europa l-ar fi îmblânzit.

Pe acelaşi subiect

"Nu, dar cred eu că e un lucru de respect între noi. Eu nu cred că domnul Orban va avea un discurs prin care să atace românii sau România", a declarat Marcel Ciolacu, întrebat dacă i-a sugerat liderului maghiar un discurs moderat.

Pe agenda politică de anul acesta, Orban a ţintit o apropiere vădită de Rusia, China şi Trump

Pentru a descrie noua ordine mondială şi decăderea Occidentului, premierul a folosit cuvinte dure şi metafore. "Războiul a mai scos la iveală încă un lucru, încă un fapt. Occidentul este pe cale de destrămare", a fost de părere Viktor Orban.

Fan al fostului preşedinte american, premierul Ungariei i-a împrumutat şi sloganul: să facem Europa mare din nou. "Europa este mare acum şi devine mică în momoment în care Rusia este puternică, iar Rusiei pacea i-ar face un cadou pe care nu-l merită", a declarat Cristian Pîrvulescu, analist politic.

Analiştii spun că se aşteptau la un discurs mai nuanţat, mai ales după misiunile de pace eşuate care l-au izolat în Uniunea Europeană. 

Anul acesta nu au fost incidente majore la universitatea de vară. Mihai Târnoveanu, un ultranaţionalist cunoscut pentru discursul antimaghiar, a reuşit să se strecoare în mulţime cu un banner pe care scria "Transilvania, pământ românesc". A fost înlăturat rapid şi nu a fost lăsat să intre în tabără. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Faimosul discurs al lui Orban de la Băile Tușnad. Surpriza de anul acesta: a criticat Europa, dar a lăudat relația cu România