Video Familia care a murit pe Drumul Morţii în Suceava venise din Germania ca să îşi petreacă sărbătorile acasă. BMW-ul care le-a devenit sicriu fusese cumpărat anul acesta
O familie a murit în această după-amiază într-un accident cumplit, după ce maşina în care se afla a intrat într-o autocisternă. S-a întâmplat pe DN 2, în localitatea Roşiori, comuna Forăşti, din Suceava. Imediat după impact, autoturismul s-a aprins ca o torţă.
Există supravieţuitori doar din cisternă, vorbim despre şofer şi soţia lui, care se afla de asemenea în cabină. Au fost însă şi aceştia transportaţi la spital pentru că au suferit răni destul de grave. Impactul a fost devastator, din autoturism nu a supravieţuit nimeni.
BMW-ul care le-a devenit sicriu fusese cumpărat anul acesta
Din maşina puternică şi nouă, cumpărată anul acesta, nu a mai rămas nimic. S-a făcut zob în urma acestui accident. Impactul a fost extrem de violent, şoferul de pe autoturism intrase în depăşire, conducea cu viteză în momentul impactului, a pierdut controlul volanului, maşina, un BMW M8 cu motor 4,4 litri benzină, s-a răsucit şi a intrat în plin în autocisterna care mergea regulamentar.
Bărbatul de 36 de ani aflat la volan mai era în maşină cu copilul de patru ani şi cu soţia de 33 de ani. Aceştia sunt din judeţul Iaşi şi merseseră în judeţul Suceava la rude. Sunt din Germania şi ar fi venit acasă pentru a-şi petrece sărbătorile alături de familie. Acum se duceau spre Iaşi pentru a petrece în continuare sărbătorile.
Aici a avut însă loc accidentul extrem de grav. Martorii care au venit la faţa locului au spus că maşina a luat foc instant după impact, practic nu au mai avut nicio şansă. Între timp anchetatorii au deschis un dosar penal, fac verificări pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate şi vor vorbi şi cu şoferul autocisternei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰