Observator » Evenimente » Fără mijloace de publicitate sau reclame în curbe și intersecții. Klaus Iohannis a promulgat legea

Fără mijloace de publicitate sau reclame în curbe și intersecții. Klaus Iohannis a promulgat legea

Fără mijloace de publicitate sau reclame în curbe și intersecții. Klaus Iohannis a promulgat legea Piata Unirii din București - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.12.2021, 13:20 | Modificat la 15.12.2021, 13:30

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care interzice amplasarea mijloacelor de publicitate sau reclamă, precum şi a construcţiilor, cu excepţia statuilor şi a monumentelor, în curbe şi în intersecţii.

Legea modifică articolul 27 alineatul (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, astfel încât să fie interzisă amplasarea mijloacelor de publicitate sau reclamă în curbe şi în intersecţiile la nivel ale căilor de comunicaţie, în ampriză şi în zonele de siguranţă, precum şi pe suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi în intersecţii, potrivit Agerpres.

"Se interzice amplasarea mijloacelor de publicitate sau reclamă şi a construcţiilor, cu excepţia statuilor şi a monumentelor, în curbe şi în intersecţiile la nivel ale căilor de comunicaţie, în ampriză şi în zonele de siguranţă, precum şi pe suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi în intersecţii", stipulează legea.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, pe 16 noiembrie, cu 239 de voturi „pentru”, 52 „contra” și o abținere. Proiectul a fost inițiat de 40 de deputați PSD, PNL și minorități naționale.

Articolul continuă după reclamă