Antena Meniu Search
x

Foto "Fata era agățată în capătul pasarelei și abia se mai ținea". El este Dani, tânărul care a salvat-o pe adolescenta de 16 ani din Mamaia, pentru care trei oameni au murit

Trei oameni și-au pierdut viața ca să salveze o adolescentă de 16 ani purtată de curenți în larg, în Mamaia. Tragedia a avut loc cu o zi înainte de Sf. Maria și Ziua Marinei, iar prețul salvării a fost unul extrem de scump.

de Monica Palade

la 16.08.2023, 15:43

Printre cei care au ajutat-o pe fată se numără și Dani. Chiar el a fost cel care a adus-o la mal pe copila în stare de șoc. Dani lucrează la baza nautică de pe plaja Cleopatra, iar când a fost sunat și anunțat despre tragedia care se petrecea pe mare nu a ezitat. S-a urcat pe skijet și a venit să dea o mână de ajutor.

Scoasă din apă în stare de șoc

„Am fost sunat de un coleg de la o bază nautică din Mamaia Nord, că în zona pasarelei (n.r. de la plaja Victoria) este o persoană în pericol de înec. Nu știam despre ce este vorba, iar când am ajuns fata era agățată în capătul pasarelei și abia se mai ținea, era zgâriată pe mâini. Celelalte 3 persoane pluteau deja și erau salvamarii care se chinuiau să îi scoată să îi resusciteze. Am apucat-o pe fată, am ridicat-o pe skijet, mi-a zis să o las puțin să se liniștească. Atunci am observat că era zgâriată pe mâini. După ce s-a liniștit am dus-o la mal și au preluat-o cei de la SMURD care deja erau acolo împreună cu poliția și jandarmeria”, a povestit Dani pentru Ziua de Constanța.

Reamintim că în Mamaia, trei bărbaţi au murit încercând să salveze o fată de 16 ani, luată de curenţi. Turiştii au format un lanţ uman pentru salvarea lor, dar din păcate medicii nu i-au mai putut resuscita. Salvamarii atrag atenţia că urmează alte două zile cu vânt puternic, curenți și valuri iar în sudul litoralul e steag roşu şi nu se poate intra în apă! 

Pe plajă era arborat steagul galben, adică scăldatul este permis doar pentru cei mai buni înotători. Cu toate acestea, deşi erau valuri foarte mari, oamenii s-au aventurat în marea agitată. Unii au reuşit să iasă la limită din marea agitată. O fată de 16 ani a fost însă luată de curenţii puternici şi dusă în larg. Trei bărbaţi au sărit să o salveze. Cum nici ei nu mai reuşeau să iasă la mal, în apă s-a format un uriaş lanţ uman pentru salvarea lor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » "Fata era agățată în capătul pasarelei și abia se mai ținea". El este Dani, tânărul care a salvat-o pe adolescenta de 16 ani din Mamaia, pentru care trei oameni au murit