Antena Meniu Search
x

Alertă falsă în București: o fată a anunțat la 112 că e sechestrată. Polițiștii au căutat-o 6 ore

O operațiune masivă a poliției a fost declanșată în București, în zona Moghioroș din Drumul Taberei, vineri seară. O fată a sunat la 112, anunțând că e sechestrată.

Cristian Toteştean
de Cristian Toteştean

la 24.08.2019, 00:46

O operațiune masivă a poliției a fost declanșată în București, în zona Moghioroș din Drumul Taberei, vineri seară. O fată a sunat la 112, anunțând că e sechestrată. După 6 ore de căutări, s-a dovedit a fi o alertă falsă.

În jurul orei 24.00, polițiștii au descoperit că au fost ținta unei farse, după ce au verificat numeroase blocuri din zona Moghioroș din Drumul Taberei.

Potrivit unor surse din anchetă, persoana căutată le-ar fi transmis în cele din urmă polițiștilor, după ce i-a ținut cu orele la telefon, că nu ar mai avea nevoie de ei, pentru că a ieșit din locuință. Mai mult, le-ar fi cerut ”echipajelor de poliție din apropiere, pe care le observă”, să plece, ca să se poată duce până la farmacie.

Precizări de la STS

STS a venit cu un comunicat în care a furnizat detalii despre alerta lansată la 112 privind sechestrarea unei fete. Conform STS, au fost 13 apeluri telefonice, de pe două numere de telefon.

”În urma solicitărilor primite la Biroul de Presă al STS cu referire la apariția în spațiul public a unor informații despre un caz de sechestrare a unei tinere în București, precizăm că la Centrul unic pentru apeluri de urgență 112, în data de 23.08.2019, au fost primite apeluri de pe două numere telefonice diferite, în legătură cu cazul sus-menționat, după cum urmează:

- de la primul număr de telefon s-au efectuat 3 apeluri telefonice la orele 17:12:28, 17:14:12 și 17:17:51, indexate pe informații cu privire la fapte de competența poliției;

- de la cel de-al doilea număr de telefon s-au efectuat 10 apeluri telefonice la orele: 03:36:45, 05:04:11, 17:59:42, 18:01:49, 18:19:21, 18:23:55, 20:24:25, 21:09:39, 21:13:25 și 22:35:18 indexate ca informații de competența poliției și lipsire de libertate.

Pentru ambele numere de telefon, potrivit informațiilor de localizare transmise de operatorul de telefonie mobilă către Sistemul 112 și disponibile atât operatorului 112 al STS cât și dispecerilor agențiilor specializate de intervenție, sectorul de cerc are o suprafață de 0,14 km pătrați”, se afirmă în comunicat.

Farsă de 6 ore

Întreaga operațiune a durat 6 ore, timp în care polițiștii au fost în contact cu persoana care a sunat cerând ajutor. Ea s-a prezentat drept o fată de 16 ani, care și-ar sărbători ziua de naștere chiar sâmbătă, pe 24 august.

Mai multe echipaje au acționat în câteva blocuri din zona Moghioroș. Potrivit acelorași surse, fata ar fi dat inițial câteva detalii despre locul în care se află, descriind inclusiv câteva mașini dintr-o parcare.

Echipajele au extins aria de căutare, după ce au verificat câteva blocuri care corespundeau descrierii fetei, dar nu au avut succes. Aceleași surse spun că, după 3 ore și jumătate de căutări nereușite, polițiștii i-au cerut adolescentei să dea foc unei hârtii și să o arunce pe geam.

În zonă a sosit și un echipaj de la ambulanță, în sprijinul echipelor participante la operațiune.

Polițiști caută în zona blocurilor din Moghioroș

Poliția: fata a sunat la ora 18.00

Polițiștii au confirmat incidentul la aproape 2 ore de la declanșarea operațiunii, spunând că fata a sunat la 112 și că sunt în contact cu ea.

”La ora 18.00 o tânără a apelat Dispeceratul-112 și a reclamat că este ținută cu forța într-un apartament. A indicat o zonă, dar nu poate oferi detalii. Este în legătură telefonică cu polițiști din Dgpmb. În căutare sunt angrenate forțe din întreaga unitate de poliție”, au transmis polițiștii bucureșteni.

Surse din anchetă spun că apelul a fost de pe o cartelă prepay.

- Acest articol a fost actualizat -

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Alertă falsă în București: o fată a anunțat la 112 că e sechestrată. Polițiștii au căutat-o 6 ore