Video Femei rănite, după ce o şoferiţă a tras stânga de volan şi a ajuns cu maşina sub un tramvai, în Bucureşti
Circulaţia tramvaielor a fost paralizată, seara trecută, pe un bulevard din Sectorul 6 al Capitalei, după ce o garnitură a deraiat în urma unui impact cu o maşină. Cele două femei din autoturism au ajuns la spital. Zeci de muncitori au lucrat aproape trei ore pentru a repune tramvaiul pe şine.
- Două femei au fost rănite în urma accidentului în care a fost implicat tramvaiul din Bucureşti.
Ora 18:30. O şoferiţă trage brusc stânga de volan. Nu se asigură şi se izbeşte direct de un tramvai. Impactul este atât de puternic, încât garnitura este aruncată de pe şine. Cele două femei din maşină sunt duse de urgenţă la spital. În urma lor rămâne un tramvai deraiat şi blocaj total pe una dintre cele mai circulate şosele din Sectorul 6. Zeci de muncitori intervin pentru a repune tramvaiul în funcţiune cu ajutorul unei macarale.
Muncitorii se chinuie deja de aproximativ două ore să repună tramvaiul pe şine, doar că sarcina este una extrem de dificilă şi asta pentru că, după accident, tramvaiul s-a împotmolit practic în pământul de lângă linie.
Martorii, nemulţumiţi de eficienţa cu care au intervenit muncitorii STB
Circulaţia tramvaielor a fost reluată pe cele două sensuri de mers abia la ora 21.00. Mult prea târziu, spun atât călătorii, cât şi martorii care cred că muncitorii puteau fi mai eficienţi.
- Imagini de groază pe Calea Rahovei, după ce un tramvai plin cu călători a luat foc: "Bubuia acolo cu noi!"
- Incendiu puternic la un tramvai din Capitală. Linia 32 este blocată de zeci de minute
- Şoferul care a lovit un tramvai, aruncându-l de pe şine, dă vina pe volan. Martorii spun că vorbea de fapt la...
Martor: Sunt nepregătiţi... sunt nepregătiţi total...
Martor: Foarte prost organizat... Şi au ce le trebuie, dar nu sunt ei organizaţi.
Pe toată durata avariei, Societatea de Transport Bucureşti a introdus mai multe autobuze care au circulat pe ruta tramvaielor 8 şi 25 şi care au preluat din fluxul de călători.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰