Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie de afaceri din Suceava a furat o sumă colosală folosind o metodă foarte simplă

O femeie de afaceri din Suceava a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, fiind acuzată că a păgubit statul român cu o sumă colosală.

de Redactia Observator

la 03.12.2018 , 14:03

O femeie de afaceri din Suceava a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, fiind acuzată că a păgubit statul român cu o sumă colosală.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat după refuzul nejustificat al femeii, de a prezenta documente legale în privința activității firmei sale, la care era administrator.

Femeia nu a arătat documentel din simplul fapt că pur și simplu nu le avea.

Articolul continuă după reclamă

În rechizitoriu se mai arată că în perioada iunie 2010 – august 2011, femeia, administrator al aceleiași societăți comerciale, a omis să evidenţieze în actele contabile ale societăţii veniturile în sumă de 1.414.521 lei realizate din tranzacţiile comerciale desfăşurate cu o societate comercială din  Piatra Neamţ, iar în perioada iulie 2010 – septembrie 2011 a omis să înregistreze relaţiile comerciale şi veniturile în sumă de 597.230 lei realizate ca urmare a relaţiilor comerciale desfăşurate cu o societate comercială din Bucureşti.

În această modalitate, a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 795.312 lei, din care suma de 321.880 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 473.432 lei reprezintă TVA, se menționează în actul de trimitere în judecată.

Totodată, din actele de urmărire penală efectuate rezultă faptul că în perioada ianuarie 2010 – septembrie 2013, suceveanca, în calitate de administrator al aceleiași societăți comerciale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de bunuri în valoare de 3.028.212 lei de la mai multe societăți din  Turda, Iaşi, Vatra Dornei, Bacău, și Vatra Dornei, deşi nu au fost derulate relaţii comerciale cu aceste societăţi.

În această modalitate, s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.210.598  lei, din care suma de 484.514 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 726.084 lei reprezintă TVA, mai arată procurorii.

Parchetul Tribunalului Suceava precizează că în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparținând inculpatei, până la concurenţa sumei de  2.005.910 lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Evenimente » O femeie de afaceri din Suceava a furat o sumă colosală folosind o metodă foarte simplă