Observator » Evenimente » Femeie înjunghiată de fostul soţ, în parcarea unui bloc din Buftea. Cu o zi înainte, îl reclamase la poliţie

Video Femeie înjunghiată de fostul soţ, în parcarea unui bloc din Buftea. Cu o zi înainte, îl reclamase la poliţie

Eduard Marin | Timp citire: 2 minute
Publicat la 01.08.2025, 09:23 | Modificat la 01.08.2025, 09:24

După un val de abuzuri asupra femeilor, lanţul tragic al evenimentelor continuă. De data aceasta în Buftea, unde o femeie a fost înjunghiată chiar de fostul ei soţ. Incidentul ar fi putut fi, însă, prevenit. Cu doar o zi înainte, femeia a ajuns la Poliţie, pentru că ar fi fost agresată de bărbat. A refuzat, însă, propunerea autorităţilor, aceea de a-i monta bărbatului o brăţară de monitorizare. Vă avertizăm, urmează detalii şi imagini care vă pot afecat emoţional.

Femeia în vârstă de 43 de ani se întorcea de la muncă, însă nu s-a gândit nicio secundă că pericolul o pândeşte chiar în parcarea blocului. Agresorul, fostul soţ în vârstă de 44 de ani, s-a năpustit brusc asupra ei şi, fără să îi pese de consecinţe, a înjunghiat-o cu un briceag în picior şi coaste. Apoi, s-a făcut nevăzut. "A parcat maşina, ea a plecat mai înainte şi el cred că era mai după maşină aşa, pitit, şi aici a măcelărit-o. A profitat că este singură", spune un martor.

Vecinii au găsit-o într-o baltă de sânge

Alarma s-a dat cu puţin timp înainte de ora 22. Vecinii au fost şi cei care au găsit-o pe femeie într-o baltă de sânge, aşa că au cerut ajutor la 112. Salvatorii au ajuns rapid şi au transportat-o de urgenţă la spital. Locul a fost împânzit şi de poliţişti, care au început căutarea agresorului. A fost nevoie de o oră şi 20 de minute ca acesta să fie găsit. După ce a fost prins, bărbatul a fost adus la Poliţia oraşului Buftea pentru audieri, iar astăzi urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă, pentru tentativă de omor. 

Articolul continuă după reclamă

Atacul putea fi prevenit

La fel ca multe alte incidente recente, care au şocat întreaga ţară, şi acesta ar fi putut fi prevenit. Cu doar o zi înainte, femeia a ajuns la Poliţie ca să depună plângere împotriva bărbatului, după ce acesta ar fi agresat-o fizic. Autorităţile i-au spus, atunci, că îi pot monta o brăţară de monitorizare agresorului, însă femeia... a refuzat. "Au divorţat, i s-a pus ordin de protecţie tot timpul şi acum câteva seri, la 3 dimineaţa, tot aşa, înjura. Foarte violent a fost cu ea", spune un martor.

Bărbatul este acum reţinut şi riscă până la 2 ani de închisoare. 

Eduard Marin

Reporter de noapte la Observator Antena 1. Activează în presă din 2021, fiind atras de o meserie care are în centru necunoscutul, acel "nu știi niciodată ce urmează" care te ține mereu în priză.

Like