Observator » Evenimente » Fetiță de 8 luni în comă, după accidentul de lângă Rupea. Sora ei de 3 ani a murit

Fetiță de 8 luni în comă, după accidentul de lângă Rupea. Sora ei de 3 ani a murit

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.03.2019, 22:08 | Modificat la 15.03.2019, 22:16

O fetiţă de trei ani a murit, iar sora ei de opt luni este în comă, după ce maşina familiei s-a prăbuşit într-un pârâu, la ieșirea din Rupea, în judeţul Braşov!

O fetiţă de trei ani a murit, iar sora ei de opt luni este în comă, după ce maşina familiei s-a prăbuşit într-un pârâu, la ieșirea din Rupea, în judeţul Braşov! La volan se afla tatăl celor două surori, care, în dreptul unui pod, a pierdut controlul autoturismului, a rupt parapetul de pe marginea şoselei şi a căzut câţiva metri în gol.

Familia venea din Budapesta şi ar fi trebuit să ajungă în Sfântu Gheorghe. Imediat după tragedie, a intervenit un echipaj de jandarmi, aflat întâmplător în zonă. Au reuşit să ţină bebeluşul în viaţă, până când un elicopter SMURD l-a transportat la un spital din Mureş. Şi mama copiilor, dar şi tatăl, au fost răniţi în accident şi sunt internaţi la spitalul din Braşov.