Fetiţa de 4 ani, scalpată de câinele agresiv al vecinilor, a stat şase ore în operaţie la spitalul din Galaţi
Fetiţa de patru ani, care a fost sfâşiată de câinele vecinilor, a stat în operaţie timp de 6 ore la spitalul din Galaţi. Copila ajunsese în stare gravă, după ce a fost scalpată de animalul agresiv. Mama fetei este şi ea internată cu cea mică. Cum părinţii sunt divorţaţi, copila a fost crescută mai mult de bunici.
Sfâşiată de câinele vecinilor, o fetiţă de 4 ani a ajuns în stare gravă la spital. Pentru salvatori, intervenţia a fost o luptă contracronometru. Fetiţa a trebuit adusă cu o ambulanţă până la trecerea BAC, iar de acolo a fost preluată de SMURD şi dusă la spitalul pentru copii din Galaţi. Acolo a intrat imediat în operaţie.
Cum s-a petrecut tragedia
Starea copilului este una gravă, dar stabilă. Medicii de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost nevoiţi să o opereze de urgenţă seara trecută, atunci când copila a ajuns la spital. Totul s-a petrecut chiar în curtea casei bunicilor, acolo unde copila locuieşte. Se juca când a fost atacată de câinele vecinilor, animal care nu era ţinut în lanţ.
Bunica a reuşit să o scoată din colţii animalului şi a sunat la ambulanţă. Un echipaj medical a transportat-o la spitalul din Măcin, dar pentru că suferise răni foarte grave în zona capului şi a feţei, medicii au decis să o transporte la Galaţi. Aceasta a suferit leziuni puternice după atacul câinelui.
Poliţiştii din Tulcea au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să îl audieze pe proprietarul câinelui. Animalul face parte dintr-o rasă considerată agresivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰