Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fetiţele cu chibrituri: două case, distruse de flăcări în prag de iarnă după joaca a două copile de 9 şi 11 ani. Poliţia le va audia

O joacă de copii s-a sfârşit cumplit într-o comună buzoiană. Două familii au rămas fără acoperiş deasupra capului, în prag de iarnă, după ce două fetiţe de 9 şi 11 ani s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc casei. Flăcările s-au extins rapid şi la locuinţa învecinată, aflată la doar câțiva metri.

de Redactia Observator

la 24.09.2021 , 08:47

Cele două copile se jucau cu nişte chibrituri în curtea casei, aflată la marginea satului Căpățînești, din Buzău. Inevitabilul s-a produs şi, în doar câteva minute, flăcările au înghiţit întreaga locuinţă. Speriaţi de focul uriaş, localnicii au sunat la 112. Au ieşit apoi cu găleţile de apă, să ajute la stingerea incendiului care le ameninţa casele.

Pompierii au aşteptat 45 de minute sosirea unei autospeciale de 8 tone

Până la sosirea pompierilor, din pricina vântului puternic, făcările au înghiţit şi casa învecinată. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, pompierii au întâmpinat şi o altă problemă. "Am întâmpinat probleme la sursele de alimentare cu apă în sensul reţelei de hidranţi care nu avea suficientă presiune. S-a stat circa 45 de minute la o autospecială de 8 tone pentru a alimenta", a declarat Eduard Dimitriu, de la ISU Buzău. "Este foarte greu cand sunt casele apropiate şi bate vântul. Era în pericol să se extindă şi la a 3-a casă. Sigur..la a 3-a casă asta am păzit pe partea din spate să nu se ducă şi la cea a dea 3-a casă", a declarat Constantin Dumitru, primarul comunei Mărăcineni.

Vezi și

Poliţia le va audia pe cele două fetiţe

Oamenii spun că nu este prima dată când cele două fete se joacă cu focul. În urmă cu câteva zile au dat foc unei canapele chiar în curtea casei care a ars acum, dar incendiul a fost stins la timp. "A sunat fata: mamaie, zice, la noi la casă arde canapeaua aia din curte, m-a sunat cineva ca i-a dat foc alea iar cu bricheta", a declarat o localnică. Poliția a început acum o anchetă și le vor audia pe cele două minore în prezența părinților. În urma incendiului o casă cu suprafața de 180 metri pătraţi a fost distrusă complet, cu tot ce se afla în interior, iar a doua, cu suprafața de 120 metri pătraţi, a ars în proporție de 50%. Niciuna dintre locuințe nu avea asigurare, iar cele două familii vor rămâne fără adăpost în prag de iarnă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Fetiţele cu chibrituri: două case, distruse de flăcări în prag de iarnă după joaca a două copile de 9 şi 11 ani. Poliţia le va audia