Video Film de groază în Botoşani. O fetiţă de 8 ani, ucisă şi violată de unchi. Bărbatul şi-a recunoscut fapta: "N-am vrut s-o omor, băutura e de vină"
Caz şocant în Botoşani, demn de un scenariu de filme de groază. O fetiţă de numai 8 ani a fost violată şi ucisă, chiar de unchiul copilei, la doi paşi de casă. O zi şi o noapte l-au căutat poliţiştii din trei judeţe, ajutaţi de câini de urmă şi un elicopter. Individul a fost prins după ce s-a întors la locul faptei. A recunoscut crima şi a pus-o pe seama faptului că era băut. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore.
E finalul unei operaţiuni care a durat mai bine de 16 ore. Principalul suspect e pus la pământ şi încătuşat. Bărbatul de 32 de ani din Albeşti, judeţul Botoşani, e suspectat că şi-a ucis şi violat nepoata de opt ani.
- Reporter: Ai vrut s-o omori?
- Suspect: Nu!
- Reporter: Dar ce ai vrut să-i faci?
- Suspect: Băutura e de vină!
- Reporter: De ce te-ai ascuns de poliţie?
- Suspect: Ştiam că o să mă prindă?
- Reporter: Unde te-ai ascuns azi noapte?
- Suspect: Într-o pădure.
Familia copilei împarte aceeaşi curte cu individul. Seara trecută, fetiţa a fost trimisă de mamă la casa unchiului să ia o cratiţă. "A stat 5-10 minute, nu mai vine fata la vale, a trimis-o pe cealaltă mai mică, de 6 ani, să vină mai repede. Vine şi zice Nu e nici Petrică, nici Maria", a declarat mama suspectului. Mama a anunţat poliţia după o oră de căutări. După patru ore, agenţii au făcut descoperirea şocantă. Fetiţa zăcea fără viaţă, plină de sânge, ascunsă într-o zonă plină de buruieni, de lângă casă. Unchiul ei nu a fost de găsit.
Peste 100 de forţe de ordine, din trei judeţe, au împânzit zona pentru a-l căuta pe principalul suspect
"Eu cred că după ce a făcut a fugit cine ştie pe unde. Ştia că nu mai scapă. Niciodată nu mi-a dat de bănuit. Nu l-am crezut în stare", a declarat mama suspectului. Peste 100 de forţe de ordine, din trei judeţe, au împânzit zona pentru a-l căuta pe principalul suspect. Au fost folosiţi inclusivi câini de urmă. Poliţiştii, jandarmii şi cei de la ISU au ajutor şi din aer. Un elicopter al Ministerului de Interne a survolat zona până a fost găsit. S-au făcut filtre în localităţile vecine, pe o rază de aproape 50 de km. Nimeni n-a intrat şi n-a ieşit fără să fie interogat de poliţişti.
În jurul prânzului, a fost prins în apropiere de locul crimei. "Faptul că se întoarce la faţa locului, reţineţi ce vă spun, din anchetele făcute cu ei. Domnule, ei nu sunt siguri că acolo, la faţa locului nu au rămas niciun fel de urme şi se mai întorc să distrugă urmele de paşi, nu ştiu ce, să vadă dacă nu a pierdut ceva la faţa locului", a declarat Tudorel Butoi, psiholog criminalist. Localnicii au fost şocaţi la vestea că bărbatul a comis o asemenea faptă cumplită. Dacă va fi vinovat, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰