Antena Meniu Search
x

Video Filmul accidentului de pe Şoseaua Pantelimon. Şoferul vitezoman a fost prins ca într-o capcană în groapa uriaşă: ''S-a prăbuşit pur şi simplu''

Cascadorie fără voie pe o şosea din Capitală. Un şofer de 36 de ani ajuns cu maşina într-o groapă uriaşă, adâncă de aproape trei metri, săpată pentru lucrări la reţeaua de termoficare. Totul după un slalom în viteză, printre maşini. Bărbatul n-ar fi văzut că în zonă e şantier, asta deşi existau balize de protecţie semnalizate. Şoferul s-a ales cu o sperietură zdravănă şi câteva răni uşoare.

Alin Stan
de Alin Stan

la 12.11.2022, 19:25

Vezi și

Câţiva martori încearcă să-l ajute pe şoferul prins ca într-o capcană în groapa uriaşă. Maşina sa e înghiţită de crater, cu roţile în sus. Cascadoria fără voie ar fi deznodământul unei curse nebune prin oraş.

''Am auzit la un moment dat un zgomot de frână, destul de agresiv. Am întors capul şi am văzut cum a intrat în semnalizare. A tras de volan stânga şi l-a întors practic pe o parte şi a ajuns în dreptul gropii, pe lateral, cu maşina sprijinită, practic, pe uşile din dreapta. S-a prăbuşit pur şi simplu.''

Martorii spun că șoferul circula cu viteză și făcea slalom printre mașini. Iar cursa s-a încheiat în groapa adancă de aproximativ 3 metri. În zonă se fac lucrări de termoficare, iar responsabilii au semnalizat şantierul. Însă bărbatul de 36 de ani care era la volan nu a mai putut evita balizele de protecţie.

Claudiu Creţu, reprezentant: Întotdeauna semnalizăm corespsunzător, luăm toate măsurile, astfel încât să nu se întâmple evenimente de acest fel.

Pe acelaşi subiect

Şoferul vitezoman a tras o sperietură zdravănă  

Oamenii spun că în zonă se fac des întreceri, aşa că n-ar fi prima dată când se întâmplă un accident.

''Presupun că a venit cu viteză, probabil s-a luat cu vreunul de acolo de la rond și n-a mai avut ce să facă, a intrat în colț acolo în betoanele alea și acum e cu roțile în sus. În general se practică pe aici prin cartier astfel de lucruri.''

''Putea să vadă. Nu a văzut el că ei sunt acolo în telefoanele alea. De la semafor de acolo se duce val vârtej.''

''Am înţeles că fac întreceri sau probabil era obosit. Ceea ce s-a întâmplat aici cred că a fost vina şoferului.''

Șoferul era singur în mașină în momentul accidentului. A reuşit să scape cu răni uşoare şi o sperietură zdravănă.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Filmul accidentului de pe Şoseaua Pantelimon. Şoferul vitezoman a fost prins ca într-o capcană în groapa uriaşă: ''S-a prăbuşit pur şi simplu''