Observator » Evenimente » Filmul accidentului din Suceava. Un bărbat de 32 de ani a murit. Se întorcea la muncă în străinătate după ce petrecuse sărbătorile acasă

Video Filmul accidentului din Suceava. Un bărbat de 32 de ani a murit. Se întorcea la muncă în străinătate după ce petrecuse sărbătorile acasă

Angela Bertea | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.01.2025, 13:38 | Modificat la 03.01.2025, 13:38

Planul roşu de intervenţie a fost activat în această dimineaţă în judeţul Suceava, după ce un microbuz a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat. În urma accidentului, un bărbat de 32 de ani a murit şi alte cinci persoane aflate în microbuz au fost rănite şi transportate la spital. Pasagerii se întorceau la muncă, în străinătate, după sărbătorile de iarnă. 

Ancheta este în desfășurare. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate care a fost cauza care a dus la această tragedie în urmă căreia un om și-a pierdut viața. Din primele date, șoferul a pierdut controlul volanului asupra direcției de mers și a ajuns în șanț. În urma tragediei, un om a murit, iar alte șase persoane au fost rănite. Cinci dintre ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul. 

Angela Bertea

Reporter Teritoriu la Observator - Antena 1, în Nord-Estul țării. Peste 15 ani de experienţă în jurnalism.

Like