Filmul asasinării Teodorei Marcu. Criminalul a împuşcat-o pe gravidă în burtă
Teodora Marcu, fostă concurentă la "Insula Iubirii", a fost ucisă de fostul iubit pe o stradă din cartierul Cosmopolis. Tânăra de 23 de ani, însărcinată în 24 de săptămâni, a fost ucisă cu sânge rece, sub privirile îngrozite ale copiilor cu care era de mână.
Vineri seară, pe o stradă din cartierul rezidențial Cosmopolis din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, Teodora Marcu, o tânără de 23 de ani însărcinată în 24 de săptămâni, a fost executată cu sânge rece. Polițiștii încearcă acum să refacă filmul atacului, cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă. În înregistrări se vede cum bărbatul se apropie pe furiș de Teodora, prin spate, fără să fie observat.
Suspectul, un fost iubit
Principalul suspect ar fi fostul iubit al Teodorei. Femeia era înconjurată de mai mulți copii și de o prietenă. Cu doar câteva secunde înainte de atac, agresorul aruncă un obiect în tufiș – cel mai probabil, folosit pentru a ascunde pistolul de 9 mm. Se apropie de Teodora și o împușcă în piept, de la o distanță foarte mică. Când cade la pământ, mai trage două focuri asupra ei, unul dintre ele în abdomen.
Deși polițiștii și echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului, iar tânăra a fost transportată de urgență la spital, medicii nu au mai putut face nimic. Teodora Marcu a fost declarată decedată la scurt timp după atac.
Imediat după atac, bărbatul fuge
Surse apropiate anchetei spun că totul ar fi fost premeditat. În ultima sa postare pe Facebook, agresorul a scris: "E doar o chestiune de timp". De asemenea, criminalul ar fi postat pe reţele de socializare şi alte mesaje:
"Femeile sunt de 2 feluri, pâinea lui Dumnezeu şi mămăliga dracului"
"Nefericirea e obligatorie în viaţa omului pentru a preţui fericirea"
"Omul se dă în modestie cu ochii după bogăţie", sunt doar câteva dintre ultimele sale mesaje.
Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele crimei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰