Antena Meniu Search
x

Video Filmul incendiului de proporţii de pe Şoseaua Nordului. Oamenii au fugit speriaţi din calea flăcărilor: ''Era flama foarte mare''

Incendiu de proporţii, seara trecută, la fostul hotel Persepolis, din Capitală, transformat acum într-un bloc de apartamente de lux. Apartamentul de tip penthouse a luat foc, flăcările mistuind peste 1.100 de metri pătraţi. Din fericire, nu au fost victime, însă pagubele sunt uriaşe. Intervenţia pompierilor a fost extrem de grea, străzile fiind înguste, iar apa din hidranţi prea puţină. La faţa locului a ajuns şi edilul Sectorului 1 care a declarat că va cere verificări privind felul în care s-a construit în zonă.

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 12.10.2022, 08:05

Vezi și

Incendiul a izbucnit la ultimul nivel al unui bloc cu 5 etaje. Acolo se afla un penthouse de câteva zeci de metri pătraţi. Flăcările s-au extins cu repeziciune. Vorbim despre o suprafaţă afectată de peste 600 de metri pătraţi.

Oamenii au fugit speriaţi din calea flăcărilor

Era în jurul orei 19 şi 30 de minute când oamenii din zonă au dat alarma la 112. 

''A ieşit fum. Şi de la fum s-a simţit mirosul.'' 

Pe acelaşi subiect

O parte dintre locatari s-au autoevacuat, alţii au fost scoşi din case de către pompieri.

''Evident că m-am speriat. Atunci, când era flama foarte mare, îmi era teamă că atinge blocul.'' 

''E problematică intrarea pompierilor, evident. Nu au hidranţi.'' 

''Săracii oamenii ăşta, pompierii cred că au făcut ceva supraomenesc.''

Autospecialele au înaintat extrem de greu pentru că este o stradă îngustă, cu sens unic, cu maşini parcate de o parte şi de cealaltă. În zonă, hidranţii nu funcţionează, ceea ce înseamnă că maşinile de pompieri nu pot fi alimetate cu apă.

Ulterior, pompierii au declarat că au găsit şi hidranţi funcţionali, dar aceştia n-au putut asigura necesarul de apă pentru cele 20 de autospeciale.

Daniel Vasile, ISU Bucureşti-Ilfov: O intervenţie atipică, am putea spune, deosebit de periculoasă şi pentru echipele de salvatori. Important este că pagubele au fost limitate la maxim şi nu că sunt persoane rănite. 

Din cauza străzilor înguste şi aglometare, salvatorii au putut acţiona doar după două artere laterale. A existat şi pericolul ca flăcările să se extindă la blocurile din jur.

Daniel Vasile, ISU Bucureşti-Ilfov: În ultimă instanţă a fost luată decizia de a acţiona cu furtunurile şi de pe clădirile învecinate prin apartamentele unor locatari. 

Până ca focul să fie stins, 1.100 de metri pătrați de acoperiş au fost afectaţi, precum şi 8 apartamente. Clădirea a funcționat până în 2017 ca hotel, iar ulterior a fost transformată în blocuri de locuințe. Primarul Sectorului 1 a declarat că va cere o anchetă privind modul în care s-a construit în zonă. Prioritatea au fost însă locatarii evacuaţi.

Clotilde Armand, primar Sector 1: Peste 50 de persoane români şi străini. Sunt sub şoc, unele sunt în halat. Oamenii au fost evacuaţi subit.

Primăria le-a oferit adăpost, însă toţi locuitorii au refuzat, preferând să meargă la rude. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de pompieri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Filmul incendiului de proporţii de pe Şoseaua Nordului. Oamenii au fugit speriaţi din calea flăcărilor: ''Era flama foarte mare''