Filosoful Mihai Şora a fost externat după o lună în spital. Mesajul emoţionant al soţiei sale: 'Fericirea e Viaţa'
Filosoful Mihai Şora a fost externat din Spitalul Elias, după ce a fost operat din cauza unor probleme la colecist, anunţul fiind făcut sâmbătă de soţia acestuia, Luiza Şora, într-o postare pe contul său de Facebook.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Filosoful Mihai Şora a fost externat din Spitalul Elias, după ce a fost operat din cauza unor probleme la colecist, anunţul fiind făcut sâmbătă de soţia acestuia, Luiza Şora, într-o postare pe contul său de Facebook.
"Un Domn cu ochelari şi Floarea Soarelui puteau fi văzuţi deunăzi într-un taxi, trecând prin faţa Girafei (din faţa muzeului Antipa -n.r.). P.S. În mai bine de zece ani de când îl fotografiez pe Mihai Şora, au fost cadre mai izbutite şi imagini mai clare. Însă fotografia aceasta (în fapt: o captură de ecran din filmuleţul făcut cu telefonul, când am ieşit din spital) este una dintre cele la care ţin cel mai mult", a scris Luiza Şora pe contul său de Facebook, alături de o fotografie cu filosoful.
Ea a mai scris că, dacă cineva o va întreba vreodată cum arată fericirea, va răspunde cu fotografia postată: "Fericirea este să vezi fiinţa iubită în viaţă. Fericirea este Viaţa, - Viaţa şi punct".
Mihai Şora a fost supus pe 28 iunie unei intervenţii chirugicale din cauza unor probleme la colecist.
Scriitorul şi filosoful Mihai Şora a participat activ la protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei, devenind "portavocea mobilizării societăţii civile" împotriva "abaterilor" guvernării din România.
Născut în noiembrie 1916, Şora a studiat în Franţa, apoi a lucrat între 1945 şi 1948 ca cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) de la Paris. În 1948, revine în ţara natală, devenită un satelit al Uniunii Sovietice, gândind să mai rămână doar zece zile. Însă, regimul comunist îl împiedică să plece din nou. Fiu al unui preot, într-o ţară care a predicat ateismul, a fost de mai multe constrâns să abandoneze munca sa ca scriitor şi publicist şi să se supună rigorilor regimului totalitar.
Sursa: News.ro, Facebook.com
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰