Video Firmele care s-au îmbogăţit pe urma programului Casa Verde. Ce promit escrocii persoanelor care vor să se înscrie
Casa Verde Fotovoltaice 2024. Mare atenţie dacă aveţi de gând să instalaţi panouri fotovoltaice. De când s-a dat startul programului Casa Verde au apărut şi firmele care - în schimbul unei sume deloc de neglijat - promit un loc în program. Vorbim, evident, despre o înşelăciune.
Sunt tot mai mulţi cei care vor să facă profit de pe urma programului Casa Verde Fotovoltaice şi care promit înscrierea în program contracost. Pe Facebook, spre exemplu, sunt foarte multe anunţuri de acest fel. Sunt persoane fizice sau firme care garantează înscrierea în programul Casa Verde contra unei sume de bani, iar suma diferă, putem vorbi de 300 de lei, 500 sau chiar 1.000 de lei.
Unele persoane încheie şi un contract în acest sens şi promit că vor da banii înapoi în cazul în care nu reuşesc să facă înscrierea în programul Casa Verde. Trebuie să fim extrem de atenţi la aceste anunţuri, să avem grijă cui oferim datele noastre personale şi cui facem transferul de bani pentru că este posibil să ne trezim că plătim această sumă de bani şi că mai apoi nu suntem înscrişi în program. Interesul este unul extrem de mare anul acesta pentru program, bugetele se epuizează într-un timp record, în mai puţin de 2 minute şi în continuare va fi aşa pentru înscrierile care vor avea loc zilele următoare.
Calendarul înscrierilor pentru Casa Verde Fotovoltaice 2024
În acest an bugetul Casa Verde este unul record, de aproximativ 2 miliarde de lei. Statul vine pentru fiecare persoană cu un sprijin de 30.000 de lei, va exista şi o contribuţie proprie de 3.000 de lei, iar de aceşti bani se pot monta sistemele fotovoltaice, dar şi bateriile de stocare.
- 27 septembrie - Regiunea Nord Vest (judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş) - buget de 274,290 milioane de lei;
- 30 septembrie - Regiunea Centru (judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), buget de 280,050 milioane de lei;
- 1 octombrie - Regiunea Nord Est (judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), buget de 319,380 milioane de lei;
- 2 octombrie - Regiunea Sud Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea), buget de 242,730 milioane de lei;
- 3 octombrie - Regiunea Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), buget de 321 milioane de lei;
- 4 octombrie - Regiunea Bucureşti Ilfov, buget de 114,120 milioane de lei;
- 7 octombrie - Regiunea Sud Vest (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), buget de 199,2 milioane de lei;
- 8 octombrie - Regiunea Vest (judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş), buget de 229,110 milioane de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰