Antena Meniu Search
x

Video Flancul estic al NATO, "betonat" cu două radare de ultimă generaţie: sistemul folosit de americani poate acoperi întreg teritoriul Ucrainei, până la graniţa cu Rusia

Statele Unite şi Spania amplasează două radare mobile în România pentru a întări apărarea de pe flancul estic al NATO. Sistemele de ultimă generaţie vor sprijini misiunile de poliţie aeriană de pe teritoriul ţării noastre şi vor fi îndreptate către estul Ucrainei şi bazinul Mării Negre.

Sonia Simionov
de Sonia Simionov

la 08.11.2022, 20:55

Vezi și

Este vorba despre radare mobile performante, destinate apărării antiaeriene. Sistemele sunt amplsate pe teritoriul României în puncte strategice. Spun asta pentru că Armata Spaniolă a montat deja radarul în Constanţa, aproape de Costineşti. Aici, 38 de militari spanioli au fost dislocaţi pentru a opera acest sistem care sprijină misiunile de poliţie aeriană deja existente şi supreveghează spaţiul aerian din bazinul central-vestic al Mării Negre.

Un alt radar va fi adus în România de armata SUA şi montat la graniţa cu Ucraina

Un alt radar, anunţă autorităţile, va fi adus în România de armata Statelor Unite ale Americii şi montat la graniţa cu Ucraina. Doar că, nu a fost comunicat oficial locul exact de amplasare. O variantă bună, din punct de vedere strategic, ar fi partea de Nord a României, astfel sistemul ar putea să acopere la nivel de supraveghere toată suprafaţa Ucrainei, chiar până la graniţele cu Rusia sau Belarus.

Să vedem cum arată şi ce capabilităţi au. La Constanţa este amplasat radarul TPS-43, tridimensional, conceput pentru avertizare timpurie şi control tactic aerian. Deşi este un sistem defensiv, radarul are acces şi la o baterie de rachete sol-aer. Sistemul este transportabil, cântăreşte 3,5 tone şi poate fi operaţional în mai puţin de o oră. TPS-80 însă, este un radar de ultimă generaţie, operat de armata SUA. Are o acoperire de 360 de grade şi poate detecta şi urmări cam toate tipurile de ţinte: rachete de croazieră, avioane, drone sau proiectile de artilerie. Este tot un sistem transportabil, dar ceva mai mare decât TPS-43.

Încape în trei elicoptere de luptă sau într-un singur avion C-130 Hercules, spre exemplu. Aceste sisteme sunt destinate întăririi apărării flancului estic al NATO şi fac parte din planul denumit "Activităţi de Vigilenţă Sporite", plan conceput de Alianţa Nord Atlantică imediat după izbucnirea războiului din Ucraina. Ne aşteptăm ca, în următoarea perioadă, şi alte sisteme de tipul aeronavelor de luptă şi tehnică de radiolocaţie să ajungă în România cu acelaşi scop.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Flancul estic al NATO, "betonat" cu două radare de ultimă generaţie: sistemul folosit de americani poate acoperi întreg teritoriul Ucrainei, până la graniţa cu Rusia