Focul lui Sumedru, tradiţia din noaptea de dinaintea Sf. Dumitru. Ce fac localnicii din Argeş, an de an, ca să fie feriţi de rele
Focul lui Sumedru, o tradiție de sute de ani, a fost aprins aseară în toate localitățile din Argeș. Pe cel mai înalt deal din România, Dealul Mățăului, a fost o adevărată sărbătoare cu pastramă, vin fiert, muzică populară și hore încinse. Focul lui Sumedru simbolizează sfârșitul verii și începerea toamnei, îndepărtând totodată duhurile rele.
Pe Dealul Mățăului, aflat la peste 1000 de metri altitudine, s-au adunat sute de oameni să marcheze seara în care se aprinde Focul lui Sumedru. Cei mai mulți participă de mici la sărbătoare, iar acum își aduc și copiii sau nepoții. Aprinderea focului se face după un ceremonial de tradiție. Începe cu intonarea imnului național, apoi tinerii îmbrăcați în ii pornesc focul cu torțe.
Focul lui Sumedru. În toate localitățile din Argeș se aprind focurile ca să alunge răul
Dar seara lui Sumedru a fost, pentru mulți și un prilej de a se bucura de bunătățile tradiționale. Bulzul muscelean a fost la mare căutare, iar oamenii au stat la coadă pentru a îl încerca.
Tradiția Focului lui Sumedru este păstrată an de an, în ajunul Sfântului Dumitru. În toate localitățile din Argeș, fie ele comune sau orașe, se aprind focurile despre care se spune că alungă răul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰