Observator » Evenimente » Noi modificări în Codul Penal. Fostul soţ este membru de familie, a hotărât Comisia Iordache

Noi modificări în Codul Penal. Fostul soţ este membru de familie, a hotărât Comisia Iordache

Comisia specială pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache a decis că fostul soţ este membru de familie
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 28.06.2018, 16:05 | Modificat la 28.06.2018, 16:11

Comisia specială pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache a decis, joi, în modificările adoptate la Codul Penal, că fostul soţ este membru de familie.

Comisia specială pentru legile justiţiei condusă de Florin Iordache a decis, joi, în modificările adoptate la Codul Penal, că fostul soţ este membru de familie.

Astfel, la articolul 177, prin membu de familie se înţelege soţul sau fostul soţ sau persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii.

În forma actuală, prin membru de familie, potrivit Codului penal, se înţelege soţ sau persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.

Articolul continuă după reclamă

PSD-ALDE a propus şi abrogarea alin. (2) din Articolul 175 din Codul penal care se referă la funcţionarul public. Deputatul UDMR Marton Arpad a spus că definiţia actuală a funcţionarului public ajută multe ONG-uri să aibă acest statut.

“De asemenea, este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”, se arată în alineatul abrogat din forma actuală a Codului penal.

Astfel, un funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:  a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, scrie în alin (1) al articolului 175 din Codul penal care a rămas în vigoare în forma iniţială.

Pe acelaşi subiect

Sursă: News.ro