Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fuga de război, în Republica Moldova. Ucrainenii îşi iau de mână copiii şi îşi abandonează maşinile, blocate în drum spre Vama Palanca

Punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova rămân în continuare aglomerate: s-au format coloane lungi de maşini. În premieră, un înalt comisar al ONU pentru refugiaţi va face o vizită pentru două zile în Republica Moldova. Este vorba despre Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi, Filippo Grandi, care va merge astăzi în centrul de triere de la Palanca. 

de Laurenţiu Rădulescu

la 04.03.2022 , 14:37

Echipa Observator transmite imagini filmate în Vama Palanca. "Aşa se traduce drama oamenilor din Ucraina, drama oamenilor care fug din calea armelor. Oamenii care își abandonează mașinile merg kilometri întregi pe jos cu speranţa de a trece cât mai repede în Republica Moldova şi de a scăpa de bombardamente", spune Laurenţiu Rădulescu, trimis special în Ucraina.

Ucrainenii fug din Odessa. Coadă de peste 10 km la Vama Palanca

Este a noua zi de război, iar în principalele oraşe din Ucraina alarmele de bombardament continuă să sune pe timpul nopţii. Mii de oameni părăsesc ţara. Mulţi dintre ei pleaca din Odessa, pentru că se asteapta ca oraşul-port din sudul Ucrainei să fie atacat dinspre mare. Vezi aici imaginile transmise de echipa Observator din Ucraina.

Vezi și

"Toată lumea în Ucraina este cu sufletul la gură după atacul care a fost dat în cursul nopții trecute dat de către forțele armate ale Federației Ruse asupra centralei nucleare. Sunt oameni care se tem și este normal să se întâmple acest lucru (...). Se așteaptă acolo un desant maritim, dar și unul aerian, care ar avea rolul de a cuceri acel oraș-port de la Marea Neagră extrem de important. Spre vama de la Palanca se îndreaptă acești oameni, iar cozile acolo sunt uriașe, peste 10-11 kilometri. Am văzut persoane care au preferat să își lase mașinile și să meargă pe jos spre vamă pentru a trece în Republica Moldova", arată Laurenţiu Rădulescu.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Fuga de război, în Republica Moldova. Ucrainenii îşi iau de mână copiii şi îşi abandonează maşinile, blocate în drum spre Vama Palanca