Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Exodul ucrainenilor din Odessa. Reporterul Observator Laurenţiu Rădulescu: S-a format o coadă de peste 10 kilometri la Vama Palanca

În principalele oraşe ale ţării alarmele de bombardament continuă să sune pe timpul nopţii. Mii de oameni părăsesc ţara. Mulţi dintre ei pleaca din Odessa, pentru că se asteapta ca oraşul-port din sudul Ucrainei să fie atacat dinspre Mare.

de Redactia Observator

la 04.03.2022 , 15:12

Drept urmare, sunt cozi uriaşe spre Vama Palanca. Acolo sunt şi colegii noştri Laurenţiu Rădulescu şi Răzvan Petrescu, cei care ne ţin la curent cu situaţia de acolo. 

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Toată lumea în Ucraina este cu sufletul la gură după atacul care a fost dat în cursul nopții trecute dat de către forțele armate ale Federației Ruse asupra centralei nucleare. Sunt oameni care se tem și este normal să se întâmple acest lucru, pe de o parte. Pe de altă parte, persoane care continuă să plece din Ucraina, mare parte din Odessa pentru că Odessa se așteaptă să fie atacată. Se așteaptă acolo un desant maritim, dar și unul aerian, care ar avea rolul de a cuceri acel oraș extrem de important, acel port de la Marea Neagră extrem de important. Spre vama de la Palanca se îndreaptă acești oameni, iar cozile acolo sunt uriașe, peste 10-11 kilometri. Am văzut persoane care au preferat să își lase mașinile și să meargă pe jos spre vamă pentru a trece în Republica Moldova.

Alarmele continuă să sune, au sunat si pe timpul nopții în Odessa, două alarme nocturne. Oamenii au coborât acolo în buncăre pentru a se ascunde. Kievul este înconjurat în continuare, se așteaptă un atac final. De asemenea, oamenii de aici așteaptă o rezoluție, câteva lucruri care să fie stabilite destul de clar în urma negocierilor. Se așteaptă o încetare a focului cel puțin pentru moment. Este speranța nutrită de toți locuitorii Ucrainei care au trecut în ultima săptămână prin foarte multe probleme. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Exodul ucrainenilor din Odessa. Reporterul Observator Laurenţiu Rădulescu: S-a format o coadă de peste 10 kilometri la Vama Palanca