Observator » Evenimente » Fulgy, fiul Clejanilor, ridicat de mascați după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer

Video Fulgy, fiul Clejanilor, ridicat de mascați după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.04.2026, 15:12 | Modificat la 07.04.2026, 15:45

Fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a fost ridicat noaptea trecută cu mascaţii din casă, după ce a ameninţat, într-un live pe o reţea de socializare, că a lăsat gazele deschise şi are de gând să arunce în aer blocul în care stă. Ulterior a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”.

"Deci, domnii poliţişti nu-şi respectă meseria! Au acoperit gaura! După cum am spus, sunt de la Poliţie, de la Poliţia Capitalei, de la Biroul de Negociatori! Deci, domnii poliţişti nu-şi respectă meseria! Au acoperit gaura! Încearcă să deschidă uşa! Şi au acoperit camera!", spune Fulgy.

În urma live-ului făcut de Fulgy pe TikTok, peste 15 oameni au fost mobilizaţi în faţa apartamentului - medici, salvatori, mascaţi, poliţişti şi negociatori de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

Reprezentanţii companiei de gaze au oprit alimentarea blocului, iar în momentul în care Fulgy a ameninţat că va recurge la gesturi extreme, poliţiştii au spart uşa apartamentului. Tânărul a fost dus la spitalul de psihiatrie unde a rămas internat.

Articolul continuă după reclamă