Gafă incredibilă a unui judecător din Ploieşti. A dat o sentinţă fără să studieze probele sau dosarul
Drama familiei Furcelea, care şi-a găsit băieţelul de 9 ani mort lângă o sondă de gaz din Ariceștii Rahtivani, judeţul Prahova, aparţinând unei companii petroliere, este departe de a fi încheiată.

- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Curtea de Apel Ploiești suspendă decizia de anulare a alegerilor
Drama familiei Furcelea, care şi-a găsit băieţelul de 9 ani mort lângă o sondă de gaz din Ariceștii Rahtivani, judeţul Prahova, aparţinând unei companii petroliere, este departe de a fi încheiată.
Magistratul care a judecat procesul nu a citit dosarul şi a copiat informaţii greşite în sentinţă, folosind date privind un accident rutier, dintr-un alt dosar, cu alţi inculpaţi.
Tragicul eveniment a avut loc în 2014, iar în urma sentinţei, compania petrolieră a fost găsită vinovată de ucidere din culpă şi a fost condamnată să plătească o amendă penală în valoare de 380.000 de lei, dar şi daune morale către părinţii şi fraţii lui Marian Furcelea, în valoare de 135.000 de euro.
Nemulţumiţi de sentinţă, atât reprezentanţii companiei, cât şi părinţii au declarat apel.
- Familia şi prietenii s-au luptat din răsputeri să scoată un tânăr de 24 de ani din Prahova din depresie, însă...
- 20 de persoane au sărit pe 2 poliţişti, la Ploieşti, care încercau să reţină 2 bărbaţi
- Medicii se pregătesc de operaţie, în cazul bebeluşului cu 2 penisuri născut la Ploieşti
- Ciolacu, omagiu în memoria Papei: "A fost un simbol al umanității". Premierul ajunge sâmbătă la Vatican,...
- O fetiţă de 11 ani din Alba a leşinat după ce mama a spălat-o pe cap cu o soluţie care i-a provocat reacții...
La o analiză amănunţită a dosarului, s-a descoperit o gafă incredibilă. Magistratul ar fi încurcat dosarele şi a folosit date cu privire la un accident rutier, cu alţi inculpaţi, petrecut într-o cu totul altă zi şi într-un alt loc.
Curtea de Apel Ploieşti a anulat judecarea apelului şi a decis să trimită dosarul din nou la Judecătoria Ploieşti, unde întreg procesul se va relua de la zero. Astfel, părinţii lui Marian Furcelea vor avea de aşteptat alţi ani de zile până li se va face dreptate.
Judecătorii de la Curtea de Apel reproşează colegului de la instanţa inferioară că a refuzat „efectiv examinarea cauzei prin prisma probelor şi a apărărilor" şi că şi-a însuşit „nepermis şi subiectiv" punctul de vedere al acuzării, fără să facă o analiză proprie a dosarului, aşa cum ar fi fost normal într-un proces.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Fii primul care comentează