Ghiseul.ro, PCUe, SAE și E-GUVERNARE au redevenit funcţionale de astăzi
După mai zile de indisponibilitate, platformele gestionate de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), inclusiv SEAP și Ghișeul.ro, au redevenit funcționale. Problemele au fost cauzate de o avarie la infrastructură tehnică, care a generat întârzieri și dificultăți pentru utilizatorii care depind de aceste servicii pentru plăți, achiziții publice și alte operațiuni online. Autoritățile anunță că monitorizează în continuare situația, pentru a preveni noi întreruperi.

Platformele Ghişeul.ro, PCUe, SAE și E-GUVERNARE sunt, de sâmbătă, din nou funcționale, potrivit Autorității pentru Digitalizare a României:
"Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României (SEAP, GHIŞEUL.RO, PCUe, SAET şi E-GUVERNARE) sunt funcţionale. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate".
Inițial, termenul de restabilire a platformelor menționate era menționat pentru luni: "Autoritatea pentru Digitalizarea României revine cu precizări în ceea ce privește funcționarea platformelor Ghișeul.ro și SEAP. Ca urmare a problemelor legate de infrastructura tehnică, specialiștii ADR lucrează în permanență pentru remediere. Este nevoie să păstrăm în deplină siguranță datele cetățenilor și companiilor, astfel încât vom extinde activitatea de mentenanță și restaurare până la data de 17 februarie", anunța Autoritatea pentru Digitalizarea României, joi, scrie Mediafax.
Serverele Ghiseul.ro şi ale platformelor au fost afectate, marţea trecută, de o pană de curent, după cum a anunţat ADR. Generatoarele nu au funcţionat, iar când curentul a revenit brusc, s-au ars niște echipamente care asigurau buna funcționare a platformelor digitale folosite de peste un milion și jumătate de români. Autorităţile au precizat că "acest incident reprezintă o nouă dovadă că decizia de accelerare a procesului de migrare a sistemelor informatice în infrastructuri sigure şi scalabile de tip cloud este una corectă şi necesară".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰